Infofinanciar > Info > Producem doctori pentru alte state! Bolnavii români, netratați – ultimele statistici
Info

Producem doctori pentru alte state! Bolnavii români, netratați – ultimele statistici

Daniel Coriu, Sursă foto: Ro Health Review
Sursă foto: Ro Health Review

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, atrage atenția asupra fenomenului neobișnuit care se petrece în România. Potrivit datelor Colegiului Național al Medicilor din România, instituția eliberează anual doar 1000 de avize de liberă practică, în condițiile în care, în medie, 3800 de studenți (români și străini) absolvă anual facultăți de Medicină din țara noastră. Însă, dintre aceștia, doar 1000 rămân să profeseze în țară.

„În Universităţile de Medicină din România, aproape anual, termină în jur de 3800 de studenţi români şi străini. În Rezidenţiat întră în jur de 3500, 4000, iar în Colegiu 1000 pe an.

Deci în Colegiul Medicilor din România noi eliberăm 1000 de avize de liberă practică. Unde sunt restul studenţilor? Unde sunt restul rezidenţilor? Nu în România. Vorbeam zilele trecute cu o colegă din Germania care lucrează la Mann Institute şi aşteaptă cu mare drag colegi din România, acele lucruri se întâmplă şi în Franţa, şi în Spania şi în Italia şi în UK, în Statele Unite medicii români sunt bineveniţi.

Nu mai punem problema de bani,mai este altceva şi cred că trebuie să identificăm acel altceva, de ce medicii români preferă să plece din România. Poate în viitorul apropiat ă reuşim să avem o dezbatere publică, avem nevoie de cardiologi, mare nevoie”, a susținut prof. univ. dr. Daniel Coriu.

Aceste declarații au fost susținute în cadrul Galei Inimii 2022, organizată de Fundaţia Română a Inimii şi de Societatea Română de Cardiologie cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, la Opera Naţională din Bucureşti.

Nu sunt medici suficient de mulți și de pregătiți în zona rurală

În cadrul aceluiași discurs, președintele Colegiului Medicilor a subliniat lipsa doctorilor cu experiență din zonele rurale, scrie News.ro.

„Sigur,în centrele universitare nevoile sunt acoperite. Dar ce facem cu restul localităţilor? Vorbim de Bucureşti şi alte 5-6 judeţe unde lucrurile merg foarte bine, dar în rest ce facem?

Este o mare problemă, este tot în responsabiliatea noastră să o rezolvăm. Dar sunt convins că împreună, societăţile profesionale, recunosc, Societatea de Cardiologie este printre cele mai active societăţi care sunt în România, împreună cu Ministerul Sănătăţii, împreună cu Senatul României, cu Camera Deputaţilor, cu Guvernul, vom reuşi să găsim, să identificăm soluţii pentru a păstra medicii în România”, a mai precizat Coriu.

Un medic la 1500 de locuitori din mediul rural

Studiul „România cu un singur chip – partea a doua” din luna iulie 2022 ne arată că în țara noastră există un medic la 171 de locuitori în mediul urban, în timp ce în mediul rural raportul este de un medic la 1.594 de locuitori.

„În prezent, 53,6% din populaţia României se află concentrată în mediul urban, în vreme ce 46,4% se află în mediul rural. La nivel naţional, avem un medic la 171 de locuitori în urban şi un medic la 1.594 de locuitori în rural. Decalajele urban – rural cele mai mari sunt înregistrate în judeţele Covasna, Vaslui şi Galaţi, în timp ce ratele din rural cele mai scăzute le înregistrăm în Vaslui, Covasna şi Ialomiţa. La medici stomatologi cele mai mari decalaje urban – rural sunt identice cu judeţele cu ratele cele mai scăzute. La nivel urban avem un medic stomatolog la 631 de persoane. În judeţul Olt avem în mediul rural un medic stomatolog la 21.425 de persoane, în judeţul Vaslui avem un medic stomatolog la 17.942 de persoane”, a precizat coordonatorul studiului, Andreea Ghiocel.

Această analiză de cercetare a fost realizată de Ambasada Sustenabilităţii în România, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.