Infofinanciar > Info > Producția berii a scăzut în România. Suprafața de orz cultivată a scăzut drastic
Info

Producția berii a scăzut în România. Suprafața de orz cultivată a scăzut drastic

bere
Sursă foto: arhivă

Sectorul berii din România oferă peste 7.600 de locuri de muncă în domeniul agricol. Producătorii de bere și-au manifestat dorința de a achiziționa cantități cât mai mari de materii prime provenite din agricultura românească.

În ceea ce privește orzul de bere, suprafața cultivată a scăzut abrupt, de la 516 mii de hectare, la 60 de mii. Măsurile pentru a sprijini culturile de hamei și orz au fost discutate în cadrul unei conferințe organizate miercuri.

„Sunt un susţinător al producerii berii în România şi sunt un susţinător al fermierilor români şi al agriculturii româneşti. Sunt domenii în care putem face performanţă. România este totuşi în primii zece producători de bere la nivel european”, a transmis Adrian Chesnoiu.

„Importurile de orz pentru bere au crescut semnificativ, atât ca volum, dar mai ales din punct de vedere al costurilor. Una dintre sursele de import al orzului de bere – Ucraina – a fost inaccesibilă o perioadă de timp din cauza războiului”, a spus Ionuț Oprea, potrivit diacaf.