În Europa, temerile cum că Kremlinul ar putea provoca o criză energetică pe continent este din ce în ce mai mare.Compania energetică rusească Gazprom a raportat cele mai mici cifre pentru producția zilnică de gaz din anul 2008 încoace, pe fondul sancțiunilor impuse Federației Ruse și pe urma întrerupeii unor cantități semnificative din livrări.
Firma energetică de stat Gazprom a pompat luna trecută 774 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce reprezintă o valoare cu 14% mai puțin decât cantitatea de pe luna anterioară iunie, potrivit unei analize realizate de Bloomberg pe baza datelor publicate luni și citate de hotnews. Iar asta ar avea numeroase cauze, cea mai recentă dintre ele fiind reducerea de săptămâna trecută a livrărilor de gaz prin principalul gazoduct către Europa, Nord Stream 1. Gazprom a anunțat atunci că va alimenta cazoductul cu doar 20% din capaciatte.
În acest an, producția totală a monopolului rus a atins doar cifra de 262,4 miliarde de metri cubi, ceea ce reprezintă o scădere cu 12 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent.
Păreri contradictorii
Despre acest ultim eveniment, Gazprom susține că se datorează unor probleme de întreținere a turbinelor și că acesta ar fi motivul pentru care s-a luat această măsură. Cu toate acestea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de părere că nu există „niciun motiv tehnic justificabil” pentru această reducere de transport de gaze. Aceasta a adăugat că Europa trebuie să se pregătească pentru „situația cea mai rea” în criza energiei, scrie digi24.ro.
Gaz pentru China
În acest timp în care cifrele de producție scad, Gazprom susține că a crescut exportul de gaz către Republica Chineză, aceasta din urmă având grijă să nu condamne în mod categoric incursiunea lui Putin în Ucraina și nici să impună sancțiuni Federației Ruse.
„Exporturile de gaze către China prin conducta Puterea Siberiei sunt în creștere, în cadrul unui contract bilateral pe termen lung între Gazprom și CNPC, crescând cu 60,9% în șapte luni. În special în luna iulie, livrările au fost în mod regulat peste cantitatea zilnică din contract, atingând noi maxime istorice pentru fiecare zi”, au anunțat reprezentanții Gazprom.
Fără gaz pentru Letonia
Limitarea cantității exportate prin Nord-Stream nu este singura măsură luată de Federația Rusă. La sfârșitul lunii iulie, Gazprom a anunțat că întrerupe livrările de gaze naturale spre Letonia. Compania energetică vine cu acuze în acese sens, susținând că țară a „încălcat clauze contractuale privind recepționarea gazului”, relatează Reuters.
Pe lângă Letonia, Gazprom a mai tăiat, în trecut, resursele și pentru Polonia, Bulgaria, Finlanda, Olanda și Danemarca pentru că nu au fost de acord să plătească în ruble achizițiile de gaz așa cum a cerut liderul rus. Rusia a oprit, de asemenea, livrările către Shell Energy Europe, care furniza gaz pentru piața din Germania.