Infofinanciar > Info > Produsele românești au nevoie de tricolor! Amenda de 100.000 de lei
Info

Produsele românești au nevoie de tricolor! Amenda de 100.000 de lei

tricolorul românesc
Sursa foto: dreamstime.com

Cu toate că reprezentanții Consiliului European nu au s-au arătat susținători ai acestei măsuri, legea inițiată de premierul PSD, alături de alți colegi, a fost adoptată. Mai exact, este vorba despre legea produselor cu tricolor. Atât magazinele fizice, cât și cele online, trebuie să marcheze produsele care su fost realizate prin materii prime românești cu drapelul României. În caz contrar, amenda se poate ridica și până la 100.000 de lei.

În acest fel „operatorii economici care desfășoară activități de producere/fabricare și/sau comercializare prin vânzare directă sau on-line sunt obligați să se asigure că produsele fabricate din materii prime produse exclusiv pe teritoriul României sunt semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul național al României, imediat lânga produs, în câmpul vizual al consumatorului și ușor de identificat de către acesta”.

Marcarea produselor românești

Ceea ce au remarcat reprezentanții Consiliului Legislativ, este că, inițial, această lege le cerea comercianților să marcheze produsele. Totuși, această obligație, de a marca cu un tricolor produsele, nu putea fi îndeplinită. Cauza era că producătorii nu furnizau toate informațiile legate de produse. Aceștia erau singurii avizați să specifice care este proveniența materialelor.

De asemenea, același lucru a fost notat și de reprezentanții Consiliului European și Social (CES). Aceste reunește patronatele, sindicatele și societatea civilă. Nici oficialii de aici nu au considerat că proiectul de lege este bun. Totodată, l-au considerat inaplicabil.

Cu scopul de a remedia criticile, senatorii au amendat proiectul de lege. Ulterior au decis că vânzătorii sunt obligați, în baza documentelor eliberate de către o instituție competentă în acest domeniu, să certifice sau ateste legitimitatea informațiilor oferite de operatorii comici responsabili cu plasarea pe piață a produselor.

De asemenea, noul proiect prevede că documentele menționate pot fi asumate prin intermediul unei declarații autentice. Costurile cu privire la eliberarea atestatelor sau a certificatelor vor fi suportate de către bugetul de stat.

Amenzile date

În cazul nerespectării acestei legi se vor aplica amenzi consistente. Noua formă a proiectului nu a modificat și contravențiile propuse anterior, acestea s-au menținut. Mai exact este vorba despre o amendă între 1.000 și 10.000 lei pentru operatorii economicii care au realizat pe teritoriul României în anul financiar precedent sancționării o cifră de afaceri anuală netă de până Ia 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.

Amenda va fi valabilă în aceste limite și pentru operatorii care nu au cifră de afaceri pe teritoriul României în anul financiar anterior sancționării sau cifra de afaceri nu a putut fi determinată.

De asemenea, amenda este mai mare pentru operatorii economici care au realizat pe teritoriul României în anul financiar precedent sancționării o cifră de afaceri anuală netă de la 2 milioane euro până la 50 milioane euro, echivalent în lei Ia cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României. Amenda pentru aceștia va fi cuprinsă între 10.000 și 100.000 de lei, informează profit.ro