Prof. Dr. Cătălina Poiană ne-a arătat deja cel mai complet tablou privind situația sistemului medical la această oră. Dar ce se poate face ca problemele de azi să fie surmontate?
”Probabil, este nevoie de digitalizare. De foarte multă digitalizare. Tot datorită digitalizării am ieșit cu bine și din pandemie. Multe lucruri au fost preluate de online. Astfel de elemente ce ușurează actul medical trebuie păstrate și dezvoltate. Noi, la Colegiul București, în pandemie aveam un sistem funcțional. Un portal al medicilor de unde puteau obține inclusiv avizul de liberă practică. O debirocratizare uriașă…”, spune medicul.
Realizări importante
Dar sunt și alte realizări serioase la Colegiul Medicilor București, colegiu condus de Prof. Dr. Cătălina Poiană, în ultimii nouă ani. ”Avem și aplicația myCMMB, prin care, prin telefonul mobil, medicul poate face multe verificări. Nu mai lucrăm cu dosare cu șină. Bucureștiul are 16.000 de medici. Asta ar fi însemnat zile de cozi infernale”, declară Cătălina Poiană.
”Educația medicală continuă este iarăși ceva la care ținem foarte mult. A fost totdeauna o prioritate al CMMB. Împreună cu vicepreședintele pe probleme profesional-știițifice, Bogdan Popescu, am ridicat conferința Colegiului București. De la câteva zeci de membri acum avem câteva zeci de mii de medici la conferințele ce se desfășoară online. Se face fără ca medicul să plătească vreo taxă. Conferința a devenit un evenimet de referință în lumea medicală. Calitatea prezentărilor este deosebită”, precizează președintele Colegiului Medicilor București.
Puterea comunicării și cursuri online
Și partea de comunicare a fost îmbunătățită, între toate elementele, de la medic la farmacist. ”Medicul trebuie să înceapă să aibă cultura comunicării. Atât între profesioniști, cât și cu pacientul. Medicul trebuie să găsească culoarul de comunicare cu pacientul, pacientul nu trebuie judecat, vocea lui trebuie ascultată. Atunci, actul medical va fi unul de calitate”, precizează Cătălina Poiană.
Există, însă, și un mănunchi important de cursuri online. ”Ele adaugă multe ore de educație medicală continuă. Practic, am facilitat educația medicală continuă. Un medic informat înseamnă un plus în actul de îngrijire a pacientului. De asemenea, am făcut demersuri importante pentru a crește atractivitatea unor specialități, cum ar fi medicina de familie. Foarte importante au fost și campaniile de conștientizare. Cea mai recentă a fost ”Respect pentru medic, respect pentru pacient, respect pentru profesia medicală”, subliniază profesorul Poiană.
Pentru ziua de mâine
Vineri, la Colegiul Medicilor București sunt alegeri, dar Prof. Dr. Cătălina Poiană este pregătită pentru următorul mandat la conducerea Colegiului Medicilor București.
”Doresc să continuăm partea de digitalizare și pentru cabinetele medicale, unde intervine și Colegiul Teritorial. Un alt proiect este maparea specialiștilor. Avem foarte mulți medici, dar cum îi găsim? Asta vom face: hărți pe sectoare, cu specialitate, cu ore de consultații, cum să ajungi acolo etc”, subliniază Cătălina Poiană.
”Cât despre educația medicală continuă, eu cred că trebuie să mergem și spre educația pentru sănătate, sigura modalitate ce ne va ajuta să implementăm în cultura românească conceptul de medicină preventivă. Și dacă vrei să iasă un lucru bun, trebuie să ieși din birou, trebuie să mergi la firul ierbii”, adaugă expertul.
Gradul de performanță trebuie răsplătit
”Un capitol important: vom iniția și intervenții legislative. Mă refer la necesitatea obiectivă de a avea o lege a profesiei medicale. Legea 95 are mai multe amendamente decât capitole. Această profesie merită o lege care să clarifice acuzele penale, și să garanteze și constituirea de grupuri de experți independenți ce pot fi consultați în anumite situații. Un alt lucru de legiferat este acela de a face o diferențiere a retribuțiilor medicilor pe criterii de performanță. Un lucru nepopular, dar important. Gradul de performanță trebuie răsplătit”, conchide prof. dr Cătălina Poiană.