Infofinanciar > Info > Profesia de farmacist este subevaluată în România
Info

Profesia de farmacist este subevaluată în România

farmacie
Foto: facebook

Profesia de farmacist în România este subevaluată, susține președintele Sindicatului Național al Farmaciștilor. Ioan Antofie spune că sindicatul pe care îl conduce a făcut până acum demersuri și acțiuni pentru ca munca farmacistului să fie recunoscută atât din punct de vedere profesional, cât și financiar.
Ioan Antofie: ”La farmacistul de laborator, de exemplu, am reușit să îl punem în laborator pe aceeași linie cu medicul. Pentru farmacistul clinician încă mai ducem lupte. Ca victorie de etapă am reușit să ridicăm salariile la farmacistul din sectorul public în 2016. Anul acesta, în 3 aprilie a apărut în Monitorul Oficial profesia de farmacist primar, ceea ce era o lipsă a sistemului. Iar acum suntem în negocieri pentru a obține o salarizare echitabilă pentru farmacistul comunitar”.