Infofinanciar > Info > Profesorii continuă greva generală! Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: „Greva este legitimă”
Info

Profesorii continuă greva generală! Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: „Greva este legitimă”

greva, sursa wowbiz
Credit imagine: wowbiz.ro

Încă de pe 22 mai 2023, profesorii au început o grevă generală în educație, cu o durată nedeterminată. Ieri, mai mulți miniștri, printre care și Ligia Deca, ministrul Educației în funcție, au mers la negocieri cu liderii sindicatelor din învățământ, însă nu s-a ajuns la un consens. Astăzi, reprezentanții sindicatelor au anunțat că greva o să continue.

UPDATE:

Sindicaliştii din Educaţie au început joi după-amiază să se strângă în Piaţa Victoriei, în cadrul mitingului de joi urmând să fie anunţat răspunsul sindicatelor cu privire la oferta Guvernului. Aceştia au anunţat miercuri seara, după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului, că greva va continua iar în cursul zilei de joi va veni şi răspunsul la oferta autorităţilor.

Știre inițială:

După întâlnirea de la sediul FSLI, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seara, că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.

Încă de ieri, sindicaliștii au spus că cel mai probabil protestele vor continua, dar acest lucru a devenit practic confirmat astăzi. „Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: „Greva este legitimă”

Daniel Funeriu a condus Ministerul Educației în perioada 2009 – 2012. Întrebat de jurnaliștii de la WowBiz ce puncte de vedere are asupra crizei din educație, precum și soluțiile pe care le propune, el a oferit un răspuns amplu. În primul rând, acesta a recunoscut legitimitatea manifestațiilor făcute de sindicaliști.

Greva este legitimă. Revendicările salariale sunt legitime și ele ar costa 5 miliarde de lei anual, o sumă rezonabilă față de cât se risipește în România. Mai este însă un element esențial: puterea politică actuală nu are legitimitatea intelectuală pentru a vorbi profesorilor.

Probleme cu salariile au mai tot fost, dar acum profesorilor li s-a luat și perspectiva profesională. Munca lor nu mai este valorizantă social, li s-au luat instrumentele pentru a-și exercita autoritatea intelectuală în sala de clasă, s-a legiferat dictatura mediocrității.

Așadar nu este doar o problemă de salarizare, ci și una, mult mai profundă, legată de faptul că azi, nimeni din clasa politică nu are legitimitatea intelectuală pentru a vorbi profesorilor.

10 ani de România Educată a lui Iohannis ne-a adus profesori cu cuțitul la beregată și grevă generală. Cel mai răsunător și rușinos eșec prezidențial din istoria României”, a spus fostul ministru al Educației, criticând vădit actuala conducere. Politicianul consideră că există suficienți bani pentru a crește salariile profesorilor cu cel puțin 20%, însă aceste fonduri sunt prost gestionate de către puterile statului.

Ce efecte va avea greva generală?

Pe de altă parte, Daniel Funeriu avertizează că sindicatele din educație ar trebui să aibă revendicările satisfăcute cât mai repede. Altfel, efectele pe termen scurt și pe termen lung ar putea fi dezastruoase.

„Pe termen scurt un efect rău: dacă se ajunge la blocarea anului școlar, media la evaluarea națională și bacalaureat va fi echivalată cu media de la clasă, iar această generație va fi cunoscută ca generația care nu a dat examene, un lucru nedrept față de acești copii.

Pe termen lung e și mai grav: educația se bazează pe încredere, or acum constatăm că s-a distrus încrederea între profesori elevi și părinți. Va lua ani pentru ca aceste consecințe să dispară”, a spus fostul ministru al Educației.