Compania OMV Petrom a înregistrat un profit astronomic în primele trei semestre ale anului depășind 9 miliarde de lei, însă scumpirile galopante au compensat scăderea producției.
Profitul net al companiei a crescut de peste cinci ori în primele 9 luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, dela 1,676 la 9,156 miliarde de lei, din care 50% consemnat în trimestrul 3 din 2022, în mod evident cauza primordială este dată de scumpirile hidrocarburilor, energiei electrice și carburanților.
Petrom a avut o creștere de 6,5 ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Potrivit datelor, în al treilea trimestru al anului, profitul net înregistrat de Petrom a avut o creștere de 6,5 ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut de la 696 milioane de lei la 4, 51 miliarde ca urmare a unor cifre de venit obținute din vânzările de 18, 66 miliarde de lei față de 6,92 miliarde în perioada iulie-septembrie 2021. Pe de altă parte, producția totală de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 9% în primele trei trimestre ale anului, cea de țiței cu 11% iar cea de gaze cu 8%.
Profitul aferent exploatării diviziei de explorare și producție OMV Petrom s-a dublat în primele 9 luni, la peste 6 miliarde de lei în T3 crescând cu 73% la 1, 92 miliarde de lei. Potrivit companiei costul de producție a crescut cu 7% la 14,1 dolari/baril și cu 23% în moneda autohtonă la 68,2 lei/bep.
Prețul mediu pe care compania îl realizează a avansat cu 58% de la 57,23 dolari/baril la 90, 37 dolari baril. Bursa Română de mărfuri (BRM), indică un preț mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacțiile cu produse standard pe termen mediu și lung, încheiate în cel de-al treilea trimestru an anului în curs, de 917 lei/MWh față de 217 lei MWh cât era în aceeași perioadă a anului trecut. Pe piața spot cotația medie a fost de 848 lei/MWh.
Producția de electricitate a OMV Petrom de la Brazi s-a majorat cu 9 procente ajungând până la 3,53 TWh. Însă, prețul mediu spot de pe bursa OPCOM pentru energie livrată în bandă a înregistrat o creștere fulminantă de 259%, de la 381 la 1368 lei/MWh.
Raportul trimestrial al OMV Petrom
„Rezultatul excelent al activității de gaze naturale a fost generat în principal de tranzacțiile cu gaze naturale de la terțe părți, în mare parte din volumele cumpărate și vândute în afara României, în linie cu direcția noastră strategică de a dezvolta operațiuni în țările vecine. În plus, în timpul trimestrului, am beneficiat de volume achiziționate în perioadele anterioare la prețuri mai scăzute.
În activitatea de energie electrică, rezultatul foarte bun a fost susținut de producția mai mare a centralei electrice Brazi și de contextul de piață favorabil, efecte contrabalansate parțial de impactul OUG 27 și OUG 119, ambele emise în 2022, ce au dus la suprataxare pentru energia electrică cu o sumă în jur de 600 milioane lei.
Conform estimărilor OMV Petrom, cererea națională de gaze naturale a scăzut cu aproximativ 17% față de T3 2021, consumul clienților finali fiind afectat sever de prețurile în creștere″, se arată în raportul trimestrial al OMV Petrom, potrivit profit.ro