Infofinanciar > Info > Prognoza pentru 15 noiembrie. Urmează o vreme friguroasă și precipitații în toată țara
Info

Prognoza pentru 15 noiembrie. Urmează o vreme friguroasă și precipitații în toată țara

Prognoza pentru 15 noiembrie. Urmează o vreme friguroasă și precipitații în toată țara
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform unei noi prognoze, vremea de pe 15 noiembrie 2024 se va caracteriza printr-o răcire semnificativă.

În Oltenia, local în Muntenia şi pe arii restrânse în Dobrogea vor fi semnalate chiar și precipitații sub formă de ploaie. În plan izolat, în special în regiunile sudice, se va ajunge și la acumulări aproape de 10 l/mp.

În restul zonelor, cu totul izolat, vor exista precipitații slabe și mixte, precum lapoviță și fulguială. În zonele montane, pe arii restrânse, va ninge cu un vânt slab spre moderat. Vor exista și intensificări ale rafalelor pe crestele montane. Maximele se vor încadra în jurul valorilor de 2 și 11 grade.

Astfel, în plan general, vremea se va menține rece cu un cer noros în cea mai mare parte a intervalului. Trecător, pe parcursul zilei, vor fi înregistrate și precipitații sub formă de ploaie.

Prognoza la munte și în București

Cei de la munte vor avea parte și de zăpadă. Vântul va sufla slab cu înclinații spre moderat și cu intensificări temporare în zonele înalte. Vitezele vor fi în jurul pragului de 60-70 km/h în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Situația va fi aceeași în prima parte a intervalului, pe arii restrânse în nord-estul Moldovei, sudul-vestul Olteniei şi pe litoral.

Maximele se vor încadra între 1 și 2 grade în Maramureș și în estul Transilvaniei. Acestea vor urca până la 10 grade în dealurile subcarpatice ale Olteniei şi ale Munteniei. Valorile minime vor fi în jurul pragului de -4 și 2 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață, în special în vest, centru și sud-vest.

În cazul prognozei pentru Capitală, vremea va fi mai rece decât normele specifice mijlocului lunii octombrie. În timpul zilei, cerul va fi plin de nori, abia noaptea acesta devenind unul variabil. În schimb, crește probabilitatea pentru ceață alături de rafale de vânt moderate. Temperatura maximă este aproximată la 7-8 grade, iar cea minimă undeva în jurul pragului de 0-2 grade. Valorile ar putea fi mai scăzute în zona preorăşenească.

Cum este vremea în toată Europa

Cerul va fi unul înnorat pentru tot continentul. În Europa, precipitațiile vor fi simțite în special în extremitatea de nord și în cea de răsărit. De asemenea, ploile vor fi prezente și în Peninsula Iberică şi Peninsula Balcanică. În plan izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, dar în est, nord şi în zonele de munte pot fi și de lapoviţă sau ninsoare.

Pe restul continentului, cerul va fi variabil cu probabilitatea acestor tipuri de fenomene reducându-se doar pe arii restrânsă. În nord, sud și sud-vest vântul va avea intensificări. restrânse. Vântul va avea intensificări în general în nordul, sudul şi sud-vestul Europei. Temperaturile nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă, 14 noiembrie, conform observatornews.