Conform prognozei meteo de mâine, 21 ianuarie 2025, vremea în România se va încălzi comparativ cu ziua precedentă. Ca urmare, valorile termice înregistrate mâine vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade.
Vântul va avea ușoare intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și în sudul Banatului. În ceea ce privește restul teritoriului țării, vântul va sufla slab până la moderat. Cu toate acestea valorile termice maxime se vor situa între -1 și 0 grade Celsius în Câmpia de Vest și izolat în Transilvania. În zonele subcarpatice ale Moldovei și Munteniei, temperaturile înregistrat vor fi de până la 14-15 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru 21 ianuarie 2025
În cea mai mare parte a țării, valorile termice înregistrate se vor situa peste normalul specific a lunii ianuarie. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar temporar va exista posibilitatea apariției înnorării în zonele vestice, sudice și centru. De asemenea, izolat va exista și posibilitatea producerii unor episoade de precipitații slabe.
Seara și noapte nebulozitatea se va înregistra pe întreg teritoriul țării, iar precipitații sub formă de ploaie și lapoviță vor fi înregistrate în Banat, Crișana și Maramureș, pe arii restrânse în Oltenia și Transilvania.
La munte vremea va aduce precipitații mixte, iar la altitudini mai mari va ninge slab. De asemenea, izolat se va forma polei. În cea mai mare parte a zonei montane vântul va sufla slab și moderat. În jumătatea nordică a Moldovei și pe crestele montane vântul va înregistra ușoare intensificări. În aceste zone maximele se vor situa între 1 și 11 grade Celsius, iar temperaturile nocturne se vor încadra între -6 și 4 grade Celsius. De asemenea, dimineața și noapte, izolat se va forma ceața.
Cum va fi vremea în București?
Prognoza meteo pentru ziua de mâine, 21 ianuarie 2025, aduce în București temperaturi mai mari decât cele specifice perioadei. De asemenea, cerul va fi variabil dimineață, iar spre prânz acesta va prezenta înnorări. Cu toate acestea șansele pentru producerea precipitațiilor vor fi reduse. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor situa între 7 și 8 grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat, iar valorile de pe timpul nopții vor scădea până la -2 grade Celsius.
În nordul, sud-vestul și sudul Europei, vremea va aduce în mare parte precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. În unele regiuni se vor acumula cantități importante de apă, de până la 40l/mp. În restul regiunilor, vremea va fi în general frumoasă. În ceea ce privește vântul, acesta va aduce intensificări importante în Spania, Portugalia, Franța și Suedia. În zona de sud-vest a continentului, temperaturile vor înregistra o ușoară creștere. În ceea ce privește valorile termice din restul regiunilor, acestea nu vor prezenta modificări semnificative comparativ cu ziua precedentă, potrivit observatornews.