Un val de aer cald vine dinspre nordul Africii spre România și încălzește vremea. Din acest motiv, spre finalul săptămânii, vor fi înregistrate temperaturi mari în toate regiunile.
Se va ajunge chiar la temperaturi de 35 de grade sâmbătă, pe 23, în zona de câmpie a Olteniei și a Banatului. Valorile termice vor fi și cu 10 grade mai mari decât ar fi normal.
„În zilele următoare, vremea se mai încălzește. Vorbim de un avans de aer cald dinspre partea de sud a continentului, dinspre nordul Africii, motiv pentru care vremea o să devină călduroasă până spre finalul săptămânii, cam în toate regiunile.
Acest lucru presupune temperaturi de peste 30 de grade la orele amiezii. Ba chiar mai mult, sâmbătă așteptăm să fie ziua cu cele mai ridicate valori termice diurne, în sensul că în jumătatea de sud a Munteniei, dar izolat și prin zona de câmpie a Olteniei sau a Banatului, ne așteptăm și la temperaturi caniculare, adică în jurul a 35 de grade Celsius, ceea ce înseamnă temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât normele climatologice”, explică Mihai Timu de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Vremea astăzi și mâine
Vineri și sâmbătă, temperaturile vor fi extrem de ridicate, dar duminică, valorile din termometre vor scădea cu două, trei grade Celsius. Totuși, temperaturile vor fi mai mari față de maximum acestei perioade a anului. Vestea și mai rea este că sâmbătă și duminică ne putem aștepta la ploi torențiale și descărcări electrice, chiar grindină, mai ales în regiunile intercarpatice.
„Duminică, chiar dacă mai pierdem 2-3 grade, tot de o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit vorbim, în mare parte din țară. Va predomina în general o vreme frumoasă, mai puțin în intervalul nopții de sâmbătă spre duminică, dar și după ziua de duminică, când ne așteptăm și la perioade cu instabilitate atmosferică, adică averse cu caracter torențial, chiar izolat descărcări electrice, intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, vor fi și condiții de grindină sau să se adune punctiform și cantități de apă mai însemnate”, mai spune specialistul ANM.