Infofinanciar > Info > Prognoza meteo pentru duminică: Vremea se menține caldă, dar vin ploile
Info

Prognoza meteo pentru duminică: Vremea se menține caldă, dar vin ploile

Prognoza meteo pentru duminică: Vremea se menține caldă, dar vin ploile
Sursa foto: Arhiva companiei

După o zi cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius, prognoza meteo indică valori crescute și pentru astăzi.

Prognoza meteo pentru duminică arată temperaturi cu mult mai ridicate decât cele specifice sfârşitului de februarie. Cu toate acestea, valorile diurne vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent în estul, sudul şi centrul țătii.

Cerul va fi temporar noros în cursul zilei. Se vor semnala ploi slabe pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova şi izolat în rest. Precipitațiile vor avea o probabilitatea mai mare în Crişana şi Maramureş.

La munte, pe creste, sunt posibile precipitaţii slabe mixte, cu caracter trecător. Vântul va sufla slab spre moderat, cu uşoare intensificări la munte. Acesta se va face simțit mai ales în regiunile vestice, estice şi sud-estice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade Celsius. Acestea vor fi izolat mai scăzute în Delta Dunării. Cele minime se vor situa între 3 şi 11 grade.

În Capitală, temperaturile se vor menţine cu mult mai ridicate decât în mod normal la sfârşitul lunii februarie. Temperatura maximă va fi între 16 și 18 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Cerul va fi temporar noros. Pe parcursul zilei, trecător, vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cum va fi vremea luni

Și mâine, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în toată țara. Valorile nocturne vor fi în scădere faţă de noapte trecută în majoritatea regiunilor.

Cerul va fi variabil. Izolat, ziua, vor fi ploi slabe în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab spre moderat, cu unele intensificări în zona montană, în sudul Banatului.

Valorile termice maxime se vor încadra între 11 şi 19 grade. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni spre -3 grade.

În Capitală, vremea se va menține mai caldă decât în mod obişnuit. Cu toate acestea valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 15-17 grade, iar cea minimă de 2-3 grade.

Prognoza meteo pentru marți

În a doua zi a săptămânii, vremea va fi în continuare mai caldă pentru finalul lunii februarie. Vom avea temperaturi mari cu precădere în vest şi nord-vest, dar valorile termice vor scădea uşor în regiunile extracarpatice.

Temperaturile maxime se vor situa între 8 și11 grade pe litoral şi în deltă şi 20 de grade în zonele deluroase din vest. Valorile minime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile din estul şi sud-estul Transilvaniei, spre -4 grade.

Cerul va fi în general variabil. Dimineaţa şi mai ales noaptea, pe alocuri în sud şi în est, vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi pe crestele Carpaţilor Meridionali.

În Capitală, deși valorile vor continua să scadă uşor, se vor situa peste media perioadei. Cerul va fi variabil în mare parte a intervalului. Vom avea și în București dimineața şi în a doua parte a nopţii nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 13-15 grade, iar cea minimă de 1-3 grade, conform romaniatv.