Infofinanciar > Info > Prognoza meteo pentru luna decembrie. ANM a anunțat vreme mai caldă decât normalul perioadei
Info

Prognoza meteo pentru luna decembrie. ANM a anunțat vreme mai caldă decât normalul perioadei

Prognoza meteo pentru luna decembrie. ANM a anunțat vreme mai caldă decât normalul perioadei
Sursă foto: arhivă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo ce vizează următoarele patru săptămâni, până la 6 ianuarie 2025.

Meteorologii au precizat că în acest interval  temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei sărbătorilor. Cu toate acestea, începând cu mijlocul săptămânii viitoare, iarna se întoarce în regiunile montane.

Prognoza meteo pentru luna decembrie

ANM a precizat că la începutul săptămânii viitoare, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei. Cu toate acestea, cerul va fi parțial noros în regiunea de vest, iar în sud-vest va ploua pe arii restrânse. În celelalte regiuni, înnorările vor fi persistente, iar ploile se vor produce pe arii extinse.

În ceea ce privește zona montană, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mari vor fi intensificări ale vântului. De asemenea, izolat în regiunea de nord-est și în centru va exista posibilitatea formării poleiului. Astfel temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 și 13 grade Celsius. În cazul valorilor minime, acestea vor fi cuprinse între -2 și 7 grade Celsius.

„La începutul săptămânii viitoare, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an în cea mai mare parte a tării. Cerul va deveni parţial noros în vest şi sud-vest unde va ploua pe spaţii mici, însă în celelalte regiuni înnorările vor fi persistente, iar ploile pe arii extinse. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari vor fi și intensificări ale vântului. Izolat în nord-est şi în centru vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, local şi temporar cu uşoare intensificări în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, mai ridicate în Dobrogea”, au spus specialiștii ANM.

Valori termice mai ridicate decât normalul perioadei

Pentru săptămâna 9-16 decembrie 2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei. Această tendință va fi înregistrată pe întreg teritoriul României. De asemenea, se va înregistra o abatere termică pozitivă mai accentuată în partea de sud-est a țării. În regiunile vestice, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, iar regimul pluviometric va fi excedentar.

În ceea ce privește săptămâna 16-23 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât normalul perioadei. În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi ușor excedentar în regiunile intracarpatice.

În intervalul 23-30 decembrie, temperaturile medii ale aerului vor înregistra valori mai ridicate decât cele specifice perioadei. Această tendință se va înregistra la nivelul întregii țări. De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale.

În ceea ce privește ultima săptămână, 30 decembrie 2024- 6 ianuarie 2025, mediile valorilor termice vor înregistra valori ușor peste cele specifice perioadei. Această tendință se va aplica pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile țării, potrivit observator.