Infofinanciar > Info > Prognoza meteo pentru mini-vacanța de Rusalii. Cum va fi vremea în minivacanță
Info

Prognoza meteo pentru mini-vacanța de Rusalii. Cum va fi vremea în minivacanță

Prognoza meteo pentru mini-vacanța de Rusalii. Cum va fi vremea în minivacanță
Sursă foto: dreamstime

Potrivit prognozei anunțate de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada următoare vremea se va încălzi semnificativ, iar temperaturile medii înregistrate vor fi mai mari decât cele normale în următoarele două săptămâni.

Prognoza meteo pentru intervalul 29.05 – 05.06 indică valori termice ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână. Vremea se va încălzi peste medie în regiunile nordice, nord-estice și local în cele centrale, iar în restul țării temperaturile vor fi apropiate de cele normale. Deși vremea se va încălzi, nu vor lipsi ploile – regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud-vestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali și în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi deficitar.

Pentru săptămâna 05.06 – 12.06, prognoza meteo indică de asemenea o încălzire, temperatura medie a aerului menținându-se la valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Și în această săptămână ploile vor fi prezente, cantitățile de precipitații fiind excedentare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente. În rest vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în nord-est.

Ploile revin la mijlocul lui iunie

Prognoza meteo pentru săptămâna 12.06 – 19.06 indică faptul că temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.

Și în săptămâna 19.06 – 26.06, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă. În perioada amintită, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, conform Antena 3 CNN.

Cum va fi vremea în Capitală în weekend

În București, vineri, 26 mai, se anunță o vreme instabilă mai ales în timpul după-amiezii. Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor încadra între 13 și 15 grade Celsius.

Sâmbătă, în Capitală, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate, iar cu o probabilitate mai mare dimineața și din nou după-amiaza și seara vor fi averse ce pot avea caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26 grade Celsius și minima se va încadra între 13 și 15 grade Celsius.

Mii turiști așteptați la mare de Rusalii

Conform estimărilor hotelierilor și agențiilor de turism, peste 20 de mii de turiști sunt așteptați la malul mării în mini-vacanța de 1 iunie și Rusalii. Anul acesta la începutul lui iunie, românii beneficiază de cinci zile libere, când se sărbătoresc Ziua copilului și Rusaliile. În plus, guvernul a decis că și 2 iunie e zi nelucrătoare.

Proprietarii hotelurilor au rezervări făcute din timp, iar prețurile pornesc de la 70 de lei pe noapte la Eforie Nord și pot ajunge până la 350 de lei pe noapte la Mamaia. Cu ocazia mini-vacanței se deschid câteva zeci de hoteluri, iar cei mai mulți turiști aleg regimul all inclusive. La acestea se adaugă costurile pentru șezlonguri, băuturi pe plajă și distracție.