Infofinanciar > Info > Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare! Când va ninge în București
Info

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare! Când va ninge în București

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare! Când va ninge în București
FOTO:mediterana.ro

Elena Mateescu, director ANM, a anunțat ce ne rezervă vremea în săptămâna viitoare, în ce zonă va ploua și unde va ninge. În zonele montane la altitudini de peste 2500 de metri, precipitațiile vor cădea sub formă de ninsoare, iar zăpada se va depune în straturi, informează antena3.ro.

Aversele vor fi asociate cu intensificări ale vântului, care va sufla cu o viteză de până la 90 de kilometri pe oră. În restul regiunilor, în special în zonele joase de relief, temperaturile vor fi peste normalul acestei perioade.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 14 grade Celsius

„În zona montană și mai ales în zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1.400-1.500 de metri, precipitațiile sunt predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă. Acestea sunt asociate și cu intensificări ale vântului, care pot depăși la rafală 70-90 de kilometri pe oră.

În restul țării, în zonele joase de relief, mai ales, vorbim de temperaturi ce caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obișnuit și acest lucru va fi de interes, așa cum arată și actualizările, până în jurul datei de 6 februarie, dar mai ales pentru luna ianuarie, cea mai rece lună a anului în țara noastră, vor caracteriza o vreme mai caldă, a declarat Directorul ANM, Elena Mateescu pentru Antena 3 CNN.

Temperaturile maxime pentru săptămâna viitoare se vor încadra între 3 și 14 grade Celsius. În regiunea extracarpatică minimele vor fi peste pragul de îngheț al apei. Același lucru nu se poate afirma despre zonele depresionare unde minimele vor fi de minus trei respectiv minus patru grade Celsius, în timp ce în zona montană înaltă este de așteptat ca temperaturile să coboare sub -10 grade Celsius iar în perioada următoare ninsorile își vor face simțită prezența.

Cum va fi vremea în Capitală

„Maximele se vor situa în următoarea săptămână în general, între 3 până la 14 grade chiar și minimele vor fi, în zonele extracarpatice, ușor pozitive. Doar în zonele depresionare vor fi minime de până la -3… -4 grade, iar în zona montană înaltă valori mai coborî sub -10 grade, acolo unde în următoarea perioadă ninsorile vor fi predominante”, completează directorul AN, potrivit antena3.ro.

În regiunile de sud-vest, vest, nord-vest, la nivel local regimul pluviometric va depăși 15-20 de litri pe metru pătrat. „ În restul țării, precipitații mai ales sub formă de ploaie și vorbim și de cantități care în partea de sud-vest, vest, nord-vest a țării, la nivel local, vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat”, a adăugat Elena Mateescu.

În ceea ce privește prognoza meteo pentru București, specialiștii de Accuweather au precizat că temperaturile vor scădea sub pragul înghețului, mai ales noaptea, iar la finalul lunii ne vom confrunta cu temperaturi negative și ziua. Sunt preconizate ninsori pe data de 11 ianuarie, însă, vor fi și zile în care termometrele vor indica și 10 grade Celsius.