După un episod de ger și ninsori normal pentru ultima zi din ianuarie, februarie vine cu o creștere accentuată a temperaturilor. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare indică maxime de 17-18 grade Celsius, dar este posibil să se atingă și 20.
Prognoza meteo indică o creștere a minimelor termic în întreaga țară. Mâine dimineață este posibil să înregistrăm un salt în toate regiunile dela -5 până la 3 grade.
Vineri vremea va fi instabilă, la munte și în Transilvania va ninge. În Muntenia vor fi precipitații mixte, iar in Oltenia va ploua. În restul regiunilor va domina atmosfera însorită iar vântul va sufla mai tare pe creste, în estul și sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 si +10 grade. În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când trecător vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 6-7 grade, pe când cea minimă între -4 și -2 grade.
De duminică, temperaturile vor crește cu unul două grade, până la 13 grade. La începutul săptămânii viitoare, marți, este posibil ca valori să fie între 10 până la 17-18 grade Celsius. Prognoza meteo în sudul țării arată temperaturi posibile de chiar 19-20 de grade. Maxima termică în Capitală va fi marți de 17-18 grade, conform antena3.
Vine primăvara
Conform directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, prognoza meteo indică faptul că din februarie vom avea temperaturi specifice primăverii.
”Prima săptămână din februarie va fi foarte caldă. Datele indică o probabilitate de a avea, mai ales începând din 5 februarie, de luni, valori de 16-17 grade în regiunile extracarpatice. Inclusiv în Capitală vom avea o maximă de 15-16 grade”, a precizat directorul ANM.
Conform acesteia, au dispărut iernile de altădată. „Constatăm că fiecare lună, anotimp sau an doboară recorduri înregistrate anterior“, a declarat meteorologul.
Directorul ANM a avertizat că riscul de avalanșă este ridicat în zonele montane înalte.
Recomandări pentru agricultori
Anul trecut a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice în țara noastră. Temperatura medie anuală a fost de 12.55 grade Celsius.
În acest context, Elena Mateescu a analizat măsurile necesare pentru gestionarea efectelor secetei pedologice din anul 2023.
„Din acest punct de vedere, colegii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor recomandă măsurile specifice. Cum ar fi decalarea calendarului înființării culturilor agricole în perioada în care rezerva de apă permite. Toamna 2023 a fost foarte secetoasă, măcar o decalare în viitor față de luna septembrie și octombrie, în noiembrie. La polul opus să nu mai însămânțăm, cel puțin culturile de primăvară, din aprilie, ci încă din martie. Mă refer aici în mod deosebit la floarea soarelui și la porumb. Asta dacă și vremea permite. Pentru că trebuie să avem un sol și o temperatură minimă de cel puțin 5-7 grade, astfel încât să putem asigura o germinație bună a semințelor.“, a declarat directorul ANM.