Începând cu 1 iulie 2023, municipalitatea botoșăneană a implementat un program de vouchere destinat viitoarelor mămici. Beneficiarii programul au primit cu brațele deschise ajutorul oferit de statul român. Astfel, în anul 2024, Direcția de Asistență Socială Botoșani a înregistrat undeva la 326 de noi cereri în vederea acordării voucherelor femeilor însărcinate din municipiul Botoșani.
În ceea ce privește valoarea totală a voucherelor acordate, programul Materna a oferit un total de aproximativ 932 mii de lei. Începând cu anul acesta, Direcția de Asistență Socială a înregistrat alte 25 de cereri noi.
Program de vouchere destinat viitoarelor mame
Un aspect important al programului este că sprijinul financiar nu este influențat de nivelul veniturilor. Astfel, salariul viitoarelor mame nu este un criteriu important, acestea urmând să beneficieze de aceeași sumă de bani. În acest context, viceprimarul Dana Bețenchi a precizat că Direcției de Asistență Socială este pregătită să analizeze noi cereri.
„Succesul acestui program demonstrează că este în concordanță cu așteptările viitoarelor mame. Colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială sunt pregătiți să instrumenteze noi cereri. Important este ca viitoarele mame să știe că sprijinul financiar nu este condiționat de nivelul veniturilor”, a declarat viceprimarul.
Cu ajutorul programului, statul român acordă un sprijin financiar viitoarelor mame. Respectivele sume de bani pot fi utilizate în scopul achiziționării medicamentelor și serviciilor medicale necesare pe timpul sarcinii. Astfel, viitoarele mămici primesc aproximativ 2.000 de lei, sumă ce poate fi folosită pentru tratamente medicamentoase și analize în vederea monitorizării sarcinii. Municipalitatea botoșăneană acordă aceste vouchere pentru a crește natalitatea și pentru susținerea familiilor.
Documentele necesare pentru a beneficia de vouchere
Fondurile necesare pentru acordarea voucherelor sunt alocate prin Direcția de Asistență Socială Botoșani în limita bugetului aprobat. Viitoarele mame care beneficiază de acest sprijin primesc sumele de bani în două tranșe. Astfel, după a-10-a săptămână de sarcină beneficiarele primesc prima tranșă în valoare de 1.000 de lei. Cea de-a doua transă, în valoare de 1.000 de lei, o primesc după săptămâna a 24-a de sarcină.
Viitoarele mame care vor să acceseze programul trebuie să depună o serie de documente. Astfel, pentru a te înscrie la acest program sunt necesare:
-Cerere tip;
-Cerere acord;
-Copie după Cartea de Identitate a beneficiarei;
-Certificat fiscal emis de către Direcția Impozite și Taxe Locale Botoșani. Cu ajutorul acestui certificat, solicitanta demonstrează că nu are datorii față de bugetul local;
-Adeverință eliberată de un medic ginecolog;
După intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, viitoarele mame trebuie să prezinte o nouă adeverință de la medicul ginecolog. Adeverința trebuie să ateste vârsta biometrică a sarcinii sau o ecografie de sarcină. Cu toate acestea programul oferă un sprijin foarte important viitoarelor mame, potrivit dailybusiness.
