Infofinanciar > Info > Programul Fidelis de iarnă. Subscrieri record de peste 2,6 miliarde de lei și un număr record de investitori
Info

Programul Fidelis de iarnă. Subscrieri record de peste 2,6 miliarde de lei și un număr record de investitori

Programul Fidelis de iarnă. Subscrieri record de peste 2,6 miliarde de lei și un număr record de investitori
sursa foto arhiva companiei

Ministerul Finanțelor a anunțat că ediția de iarnă a programului de titluri de stat Fidelis, desfășurată între 9 și 18 decembrie 2024, a înregistrat subscrieri de peste 2,6 miliarde de lei.

Această ediție s-a remarcat printr-un număr record de donatori-investitori care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, derulată în parteneriat cu emisiunea „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM. Peste 3.900 de români care au donat sânge începând cu luna iulie au investit mai mult de 382 de milioane de lei în aceste titluri de stat.

Pentru prima dată, donatorii au avut opțiunea de a alege titluri de stat cu maturitate de 3 ani, în lei, oferind o dobândă anuală de 7,90%, cea mai mare de până acum. De asemenea, investitorii interesați de subscrieri în euro au beneficiat de emisiuni cu scadențe diferite față de edițiile anterioare: una cu scadența la 2 ani și o dobândă de 3,75% pe an, și alta pe 7 ani, cu o dobândă de 5,75% pe an.

Rezultatele primelor cinci ediții din 2024 ale programului Fidelis reflectă un interes în creștere din partea investitorilor: aproape 14 miliarde de lei subscrise, o creștere semnificativă față de cele 9,4 miliarde de lei din 2023, și peste 94.000 de subscrieri realizate, reprezentând o creștere de aproximativ 50% comparativ cu cele 64.000 din 2023.

De asemenea, suma subscrisă de către donatori s-a dublat față de 2023, ajungând la 1,3 miliarde de lei în 2024, comparativ cu 645 de milioane de lei în 2023.

Aceste rezultate evidențiază succesul programului Fidelis și interesul crescut al populației pentru investițiile în titluri de stat, în special în rândul donatorilor de sânge care au beneficiat de condiții avantajoase în cadrul campaniei recente, potrivut Economedia.