Sistemele de securitate au cunoscut o dezvoltare majoră de-a lungul istoriei, fiind influențate de progresul tehnologic și de nevoile tot mai complexe ale societății. Această transformare poate fi împărțită în mai multe etape, fiecare definind un salt important în modalitățile de protecție a bunurilor și a persoanelor, conform vremurilor.
De-a lungul timpului, nevoile societății au fost principalul factor în dezvoltarea sistemelor de securitate, care au evoluat pe măsură ce comunitățile au devenit mai complexe și interconectate. Principalele nevoi care au influențat evoluția securității au fost legate de protecția vieții, a proprietății și a informațiilor, reflectând atât amenințările externe, cât și provocările interne din fiecare fază istorică.
În societățile timpurii, una dintre cele mai urgente nevoi era protecția împotriva amenințărilor externe. Comunitățile erau vulnerabile, iar pentru a se apăra, construiau ziduri, cetăți și fortificații, împotriva invaziilor. Pe lângă fortificații, paza umană era esențială pentru supravegherea și reacția rapidă în cazul unui atac.
Securitate fizică tradițională
În perioada pre-tehnologică, securitatea era asigurată prin mijloace fizice și mecanice. Orașele și clădirile importante erau protejate de ziduri groase și alte fortificații, iar sistemele de încuietori mecanice și lacătele erau printre primele soluții de securitate pentru proprietăți.
Aceste mijloace erau completate de paza umană – soldați și străjeri, jucând un rol central în asigurarea securității. Ei supravegheau cetățile, comunitățile și locuințele, fiind gata să intervină în caz de pericol.
Aceste metode, deși rudimentare din perspectiva tehnologiei moderne, au fost esențiale în menținerea ordinii și protecției în societățile preindustriale.
Încuietorile mecanice și lacătele își au originea în Egiptul antic, fiind ulterior îmbunătățite în timpul Imperiului Roman, dezvoltate și răspândite în Evul Mediu, și perfecționate constant odată cu începutul Epocii moderne.
Sisteme electrice de securitate
Odată cu Revoluția Industrială și apariția electricității, securitatea a cunoscut o transformare semnificativă, marcând trecerea de la metodele tradiționale, exclusiv fizice, la sisteme mai avansate, bazate pe mecanisme tehnologice și electrice.
În această perioadă, au început să apară primele sisteme avansate, precum încuietorile electrice, care au înlocuit treptat sistemele pur mecanice, oferind un grad superior de protecție și făcând efracția mult mai dificilă.
Astfel, la mijlocul secolului al XIX-lea au apărut primele sisteme de alarmă electrice, utilizate în special pentru protejarea clădirilor comerciale și bancare. Un nume de referință în această perioadă este cel al americanului Edwin Holmes, care a dezvoltat un sistem de alarmă bazat pe un circuit electric capabil să declanșeze o sirenă atunci când circuitul era perturbat de deschiderea unei uși. Acest sistem oferea o soluție proactivă împotriva furturilor sau accesului neautorizat, fiind un pas major în securitatea modernă.
Contribuțiile comunicațiilor la realizarea securității
Dezvoltarea liniilor și infrastructurii telefonice a reprezentat un alt salt important în evoluția sistemelor de securitate. Telefonul a permis conectarea directă și rapidă cu forțele de ordine în caz de urgență, ceea ce a schimbat radical modul în care se răspundea la situații critice.
Acest progres a facilitat reacții rapide în situații de criză, cum ar fi furturile, agresiunile sau incendiile, asigurând o legătură imediată între cetățeni și autorități.
Prin aceste inovații, securitatea a devenit mult mai eficientă și accesibilă, marcând începutul unei ere în care tehnologia a început să joace un rol esențial în protejarea bunurilor și persoanelor.
Deși invenția telefonului îi este atribuită lui Alexander Graham Bell, care a obținut patentul pentru prima sa invenție în 7 martie 1876, este important de menționat că, și alți inventatori, cum ar fi Elisha Gray și Antonio Meucci, au contribuit la dezvoltarea tehnologiei de comunicație vocală. Meucci a creat un dispozitiv similar telefonului în jurul lui 1850, dar nu a avut resursele financiare pentru a-și breveta invenția. Gray a depus un brevet în aceeași zi cu Bell, însă patentul lui Bell a fost acceptat primul, ceea ce a dus la recunoașterea sa ca inventator al telefonului.
Supraveghere video și tehnologiile electronice
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu apariția computerelor și a electronicii avansate, sistemele de securitate au evoluat exponențial. Alarmele au devenit mai sofisticate, incluzând senzori de mișcare, detectoare de fum și camere video integrate.
Senzorii de mișcare, în forma lor modernă, au fost dezvoltați între anii 1960 și 1970. Deși nu există o singură persoană creditată cu invenția senzorilor de mișcare, mai mulți inventatori și cercetători au contribuit la dezvoltarea tehnologiei pe parcursul decadelor. Un nume important este cel al cercetătorului american William E. S. Moore, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul tehnologiei de detecție. El a patentat un senzor de mișcare bazat pe radar în 1960, tehnologie utilizată inițial în aplicațiile militare, ulterior adoptată și în industrie.
Infrared
Mai târziu, au fost dezvoltate noi tehnologii, precum senzorii infraroșu pasivi (PIR), care detectează căldura emanată de oameni și animale în mișcare. Acești senzori au fost popularizați în anii 1980, devenind o componentă esențială a sistemelor de securitate moderne.
Camerele de supraveghere, introduse în anii 1960, au devenit un element central în securizarea spațiilor publice și private. Tehnologia digitală a permis stocarea și analizarea înregistrărilor video, oferind o modalitate mai eficientă de monitorizare și răspuns.
Primul sistem de televiziune cu circuit închis (CCTV – Closed Circuit Television) a fost creat de inginerul german Walter Bruch în 1942. Acesta a fost utilizat inițial în scopuri militare, pentru supravegherea lansărilor de rachete, putând transmite imagini în timp real către un număr limitat de receptoare.
Între anii ’60-’70, tehnologia CCTV a fost îmbunătățită și implementată în zonele publice și comerciale. În anii ’80, camerele CCTV au început să fie folosite pe scară largă în orașe, în special pentru combaterea criminalității, iar după anii ’90, odată cu avansarea tehnologiei digitale, sistemele CCTV au fost integrate în rețelele IP, permițând transmisia de imagini prin internet. Astfel, tehnologia a evoluat rapid, de la un sistem militar de monitorizare la o tehnologie de securitate utilizată la nivel global, având o importanță semnificativă pentru comunitate.
Progresele în procesarea digitală a imaginii, sistemele integrate cu software-uri care identifică mișcări suspecte sau recunoașterea facială, oferă un nou nivel de precizie în această nouă eră securitară.
Dispozitive complementare pentru îmbunătățirea stării de securitate
Detectoare de fum și temperatură au îmbunătățit considerabil capacitatea de a detecta atât pericolele de securitate cât și cele pe cele de mediu, cum ar fi incendiile. Aceste sisteme, conectate printr-o rețea centralizată, permit reacții imediate din partea autorităților, reducând timpul de intervenție și salvând vieți.
Primele versiuni ale detectoarelor de fum au fost dezvoltate începând cu mijlocul secolului XX, deși conceptul de detectare a fumului a existat de dinainte. Unul dintre pionieri a fost E. F. Johnson, care a creat un model de detector de fum în anii 1930. Acesta era un dispozitiv relativ simplu, bazat pe principiul electricității statice, dar nu a fost comercializat pe scară largă deoarece, dispozitivul său, deși inovator pentru acea vreme, avea limitări semnificative în ceea ce privește sensibilitatea și fiabilitatea.
Fumul ionizat
Un pas înainte a fost făcut în anii ’50, când Duane Pearsall, inventatorul detectorului de fum ionizat, a creat un dispozitiv care utiliza un element radioactiv pentru a detecta fumul prin perturbarea curentului electric într-o cameră închisă. Aceste dispozitive au fost foarte populare timp de decenii, dar au fost treptat înlocuite cu detectoare fotoelectrice din cauza preocupărilor legate de utilizarea materialelor radioactive, în special, Americium-241.
Un alt tip de detector de fum, care a devenit popular în anii ’70, este detectorul fotoelectric. Acesta folosește un fascicul de lumină pentru detectarea schimbărilor cauzate de particulele de fum. Detectorul fotoelectric a oferit o alternativă sensibilă și fiabilă la detectorul ionizat, fiind mai eficient în detectarea incendiilor mocnite. Detectoarele moderne, dezvoltate după anii ’80, au fost fabricate în masă și instalate pe scară largă în clădiri rezidențiale și comerciale, devenind o parte esențială a sistemelor de siguranță la incendiu.
Tehnologia detectoarelor de fum continuă să se dezvolte, iar modelele moderne combină adesea ambele tipuri de senzori (ionizat și fotoelectric) pentru a oferi o protecție optimă împotriva diferitelor tipuri de incendii. De asemenea, există detectoare de fum inteligente, care pot fi integrate în sisteme de alarmă mai complexe și pot fi controlate de la distanță.
În prezent, grație tehnologiei avansate, există detectoare de fum care pot fi integrate în sisteme automatizate de „case inteligente” și care pot trimite alerte instantanee pe telefoane inteligente, facilitând astfel o reacție rapidă în caz de urgență.
Tehnologii biometrice
Controlul accesului a evoluat considerabil în ultimele decenii, trecând de la simple chei și încuietori la sisteme avansate bazate pe cartele magnetice, coduri PIN și recunoașterea biometrică (amprente, recunoaștere facială, iris). Aceste tehnologii sunt deja utilizate pe scară largă în clădiri corporative, instituții guvernamentale și chiar în locuințele moderne, oferind un nivel sporit de securitate. Cu toate acestea, se folosesc în continuare yale și chei cu grad sporit de securitate, în special pentru nevoile tradiționale.
Tehnologiile biometrice, precum recunoașterea amprentelor digitale, a trăsăturilor faciale și a irisului, au ridicat standardele de securitate, introducând un nivel suplimentar de unicitate și dificultate în falsificarea accesului. Aceste noi sisteme au transformat securitatea modernă, oferind o protecție complexă și personalizată, în funcție de nevoile și riscurile societății actuale.
Așadar, era digitală a adus cu sine integrarea tehnologiilor avansate în toate aspectele securității, redefinind modalitățile prin care ne protejăm bunurile, datele și viețile.
Printre pionierii care au contribuit la dezvoltarea tehnologiilor biometrice se numără Alphonse Bertillon, criminolog și ofițer de poliție francez, cunoscut pentru dezvoltarea în 1879 a unui sistem de identificare a criminalilor bazat pe măsurători antropometrice, numit „bertillonaj”. Acest sistem, utilizat până la începutul secolului XX, a fost una dintre primele încercări de a standardiza identificarea umană prin caracteristici fizice. Sistemul său de antropometrie, deși inovator pentru vremea sa, avea anumite limitări deoarece măsurătorile antropometrice erau relativ ușor de falsificat și nu erau suficient de precise pentru a identifica cu certitudine un individ.
Ce este identificarea științifică
Contribuția lui Bertillon a fost importantă pentru dezvoltarea conceptului de identificare științifică, dar sistemul său a fost înlocuit treptat de metodele bazate pe amprente digitale, care s-au dovedit a fi mult mai fiabile iar aici, Sir Francis Galton, un polimat britanic, a adus o contribuție esențială în dezvoltarea recunoașterii amprentelor. În cartea sa din 1892, „Fingerprints”, Galton a demonstrat că amprentele sunt unice pentru fiecare individ și că nu se schimbă pe parcursul vieții, deschizând calea pentru utilizarea amprentelor ca metodă fiabilă de identificare în investigațiile criminalistice. Un alt pionier important este William Herschel, un oficial britanic care a lucrat în India. Începând cu anul 1858, Herschel a cerut celor care semnau contracte să aplice și amprenta degetului pe documente, ca măsură suplimentară pentru a preveni frauda și a garanta autenticitatea. Herschel a descoperit unicitatea amprentei ca element de identificare personală înainte ca amprentele să fie studiate în mod științific
Despre recunoașterea facială
Cercetările din anii ’60-’80 au stat la baza tehnologiilor moderne de recunoaștere facială și a irisului, evoluând direct proporțional cu dezvoltarea computerelor, pentru a procesa imagini din ce în ce mai complexe. Un nume reprezentativ în acest domeniu a fost Woodrow W. Bledsoe, un informatician american cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul inteligenței artificiale și al recunoașterii faciale automate. Bledsoe a fost pionier în dezvoltarea unor metode, care să imite procesele umane de gândire și recunoaștere, deschizând astfel drumul către tehnologiile moderne de recunoaștere facială.
Recunoașterea facială și urmărirea automată a obiectelor sau persoanelor au devenit tehnologii standard în multe spații publice și private, de la aeroporturi și clădiri guvernamentale până la centre comerciale și orașe inteligente, oferind un nou nivel de eficiență și securitate.
Recunoașterea vocală, un alt aspect al securității bazate pe biometrie, a început să fie explorată în anii ’50, prin proiecte de cercetare precum cele de la Bell Labs, care a dezvoltat unul dintre primele sisteme de recunoaștere a vorbirii.
Securitatea cibernetică și atacurile informatice
Pe măsură ce internetul și interconectarea globală au cunoscut o dezvoltare rapidă, nevoia de protejare a datelor și a rețelelor a devenit esențială. O societate din ce în ce mai dependentă de informații sensibile, cum ar fi datele financiare și cele personale, a condus la apariția primelor soluții de securitate cibernetică în anii ’80. Programe antivirus și firewall-uri au fost dezvoltate cu scopul de a bloca atacurile cibernetice și de a proteja integritatea rețelelor și a datelor stocate.
Pentru asigurarea confidențialității informațiilor, au fost dezvoltate tehnici avansate de criptare, dar și sisteme de detectare a intruziunilor. Criptarea datelor implică codificarea informațiilor într-un format care nu poate fi citit de persoane neautorizate, cu excepția celor care dețin cheia de decriptare. Aceste metode au devenit standard în comunicarea digitală, protejând tranzacțiile financiare, datele personale și informațiile confidențiale transmise pe internet. Algoritmi de criptare precum AES (Advanced Encryption Standard) apreciat pentru securitatea și eficiența sa și RSA (Rivest–Shamir–Adleman) care este un algoritm criptografic cu chei publice, unul dintre primele și cele mai utilizate pe scară largă pentru transmiterea securizată a datelor au devenit instrumente esențiale pentru protecția informațiilor în mediile digitale.
Un alt progres major în securitatea cibernetică a fost introducerea sistemelor de detectare a intruziunilor (IDS), care sunt capabile să analizeze modelele de trafic și să detecteze comportamente anormale care ar putea indica prezența unui atac cibernetic.
Aceste sisteme lucrează în tandem cu firewall-uri și soluții antivirus, oferind un element suplimentar de apărare în peisajul complex al amenințărilor cibernetice.
Securitatea cibernetică bazată pe blockchain
În domeniul securității cibernetice, blockchain-ul oferă noi soluții pentru protecția datelor și a tranzacțiilor, datorită descentralizării și rezistenței sale la manipulare. Fiecare tranzacție sau schimb de date în blockchain este securizat prin criptografie și confirmat de o rețea largă de noduri, ceea ce face extrem de dificilă falsificarea informațiilor sau accesul neautorizat. Această tehnologie este folosită din ce în ce mai mult în securitatea datelor financiare, contractelor inteligente și gestionarea identității digitale, oferind un nivel suplimentar de protecție împotriva fraudelor și atacurilor cibernetice.
Așadar, sistemele inteligente și AI transformă securitatea într-un domeniu dinamic și multidimensional, capabil să se adapteze și să răspundă rapid la amenințările complexe ale lumii moderne. Aceste tehnologii emergente nu doar că îmbunătățesc automatizarea sistemelor de securitate, dar oferă și soluții mai robuste și mai sigure pentru protejarea bunurilor fizice și a datelor digitale.
Inteligența Artificială și Internetul Lucrurilor
Însă modelele de securitate evoluează rapid, grație tehnologiilor emergente precum inteligența artificială (AI) și Internet of Things (IoT), revoluționând modul în care protejăm datele, spațiile fizice și interacțiunile digitale.
Camerele video moderne sunt echipate cu AI pentru supravegherea inteligentă, fiind capabile să analizeze comportamente suspecte în timp real, reducând astfel alarmele false. Aceste sisteme de supraveghere nu doar că înregistrează, ele putând recunoaște automat mișcări sau situații neobișnuite, cum ar fi intruziunile sau actele de vandalism.
Sistemele integrate de securitate transformă o casă obișnuită într-o casă inteligentă, permițând monitorizarea și controlul locuințelor de la distanță, prin intermediul aplicațiilor mobile și senzori IoT. Utilizatorii pot controla de la distanță luminile, sistemele de alarmă, camerele video și chiar electrocasnicele, asigurând astfel un nivel ridicat de securitate, indiferent de locația lor. Așadar, IoT nu doar că oferă mai mult confort și automatizare, ci și o protecție extinsă împotriva intruziunilor și altor riscuri.
Viitorul securității
Tot ce putem face, e ca în baza diagnozei evoluției sistemelor, să lansăm o prognoză, cu erorile aferente desigur, pentru că viitorul, de cele mai multe ori, este probabil.
Pe măsură ce amenințările devin din ce în ce mai complexe, sofisticate și diverse, viitorul securității va fi definit de o adaptare constantă a tehnologiilor și soluțiilor pentru a face față noilor amenințări.
Spre deosebire de metodele tradiționale de securitate, care se bazează pe reacție, aceste tehnologii permit sistemelor de securitate să devină proactive, identificând și contracarând amenințările înainte ca acestea să devină pericole reale.
Securitatea cibernetică este deja o prioritate, având în vedere creșterea exponențială a datelor stocate digital, precum și expansiunea dispozitivelor conectate la internet prin intermediul IoT din locuințele inteligente, vehiculele autonome și infrastructurile critice, necesitând astfel implementarea unor soluții avansate de securitate, care să poată proteja întregul „ecosistem” digital.
Pe lângă securitatea cibernetică, anticipez faptul că tehnologia blockchain va continua să joace un rol esențial în zona tranzacțiilor digitale și a protejării informațiilor sensibile, oferind un nivel ridicat de securitate și încredere în gestionarea datelor, prevenind falsificarea și accesul neautorizat.
Inteligența artificială și machine learning vor juca un rol esențial în această evoluție, prin analiza unui volum uriaș de date în timp real și capacitatea de a învăța din comportamentele anterioare pentru a anticipa posibile atacuri.
Machine learning va permite sistemelor de securitate să se perfecționeze în mod continuu, recunoscând tipare noi și adaptându-se la metodele de atac cibernetic care evoluează rapid.
Big data va juca un rol cheie în detectarea comportamentelor anormale și în identificarea potențialelor vulnerabilități, contribuind astfel la prevenirea breșelor de securitate. Integrarea acestor tehnologii va transforma radical modul în care sunt monitorizate și gestionate rețelele și datele sensibile, crescând nivelul de protecție atât pentru organizații, cât și pentru indivizi.
Poate deveni machine learning un pericol?
Mi-e greu să spun dacă machine learning este începutul sfârșitului umanității, dar asta nu înseamnă că nu trebuie luate măsuri anticipative.
Machine learning poate deveni un risc dacă nu este gestionat și utilizat corespunzător. Deși machine learning poate aduce numeroase beneficii în diverse domenii, există și riscuri asociate cu utilizarea sa, pe măsură ce tehnologia devine din ce în ce mai autonomă și mai integrată în viața de zi cu zi.
Sisteme de machine learning folosite pentru recrutare, justiție penală sau evaluarea creditelor, care învață din date părtinitoare, pot lua decizii discriminatorii, afectând negativ anumite grupuri de oameni.
Pe măsură ce machine learning avansează, există riscul ca multe locuri de muncă să fie automatizate, ceea ce ar putea duce la pierderi masive de personal în anumite industrii, cum ar fi producția, transporturile ori serviciile.
Noi inegalitati
Inovația tehnologică generată de machine learning, poate depăși capacitatea societății de a se adapta noilor cerințe de pe piața muncii, ducând la inegalitate economică și socială.
Utilizarea machine learning în tehnologiile de recunoaștere facială și supraveghere video poate duce la abuzuri asupra vieții private. Unele organizații, de stat sau private, pot folosi aceste tehnologii pentru monitorizarea comportamentelor și acțiunilor cetățenilor sau angajaților, punând în pericol drepturile legate de intimitate.
Un alt risc major este utilizarea machine learning în domeniul apărării, unde pot fi dezvoltate arme autonome capabile să ia decizii letale fără intervenția umană. Aceste sisteme pot ridica probleme etice semnificative, deoarece deciziile legate de viață și moarte ar putea fi luate de algoritmi care nu au capacitatea de a înțelege complexitățile morale sau contextul uman.
Algoritmii de machine learning pot fi folosiți de atacatori pentru automatizarea atacurilor cibernetice, cum ar fi spargerea parolelor sau identificarea vulnerabilităților în sistemele de securitate.
Un alt aspect problematic este faptul că modelele de machine learning sunt adesea considerate „cutii negre”, deoarece este dificil de explicat cum acestea ajung la o anumită decizie. Această lipsă de transparență face dificilă corectarea erorilor și înțelegerea motivelor din spatele deciziilor algoritmice.
În cazul unei erori a machine learning, care cauzează un prejudiciu, se pune problema responsabilității. Așadar, cine este responsabil – dezvoltatorul algoritmului, compania care l-a implementat sau utilizatorul final?
Un risc speculativ, dar totuși discutat, este acela ca o formă avansată de AI să învețe și să acționeze independent într-o gamă largă de domenii, dezvoltând un nivel de autonomie care să nu poată fi controlat de oameni.
Filme precum I, Robot (2004), Minority Report (2002), Transcendence (2014) sau WALL-E (2008), explorează scenarii în care AI-ul avansat scapă de sub control, devenind o amenințare pentru omenire.
Dar dacă machine learning va fi manipulat de către adversarul tau?
Manipularea din exterior a sistemelor de machine learning face trimitere la modalități prin care o persoană sau un grup poate influența comportamentul, performanța și deciziile unui model de ML în moduri neintenționate de dezvoltatorii sistemului. Acest lucru poate include atacuri cibernetice, furnizarea de date distorsionate, precum și diverse metode prin care se manipulează procesul de învățare al modelului.
De exemplu, ne putem referi la atacuri asupra dispozitivelor smart home, atacuri asupra asistenților vocali, acces neautorizat la date personale, manipularea aparatelor smart, manipularea sistemelor de securitate, manipularea sistemelor de infrastructură digitală, atac asupra sistemului medical, preluarea controlului vehiculelor autonome ori atacuri asupra sistemelor de navigație și GPS. Exemplele pot continua la nesfârșit.
Pot fi gestionate aceste riscuri?
Cred că este esențial să ne gândim serios la aceste lucruri. Reglementările și aspectele etice privind utilizarea machine learning și a tehnologiilor conexe ar trebui să devină priorități, în special în domenii sensibile precum supravegherea, justiția penală sau sănătatea, cu indicarea clară a responsabilității în cazul erorilor sau abuzurilor.
Dezvoltatorii trebuie să se asigure că sistemele de machine learning sunt transparente și că pot explica deciziile algoritmilor.
De asemenea, se impun reguli stricte privind colectarea, stocarea și utilizarea datelor personale și instituționale. Datele sunt esențiale pentru funcționarea sistemelor de ML, dar colectarea și manipularea lor trebuie să fie realizate într-un mod care să respecte confidențialitatea și drepturile utilizatorilor.
Ce va fi? Habar n-am cu certitudine, dar…
Anticipez că viitorul securității va implica o integrare profundă a tehnologiilor de vârf, rezultând o abordare holistică, digitalizată și automatizată a protecției în toate formele sale.
Securitatea nu va mai fi doar despre protecția oamenilor și bunurilor, ci și despre apărarea împotriva atacurilor cibernetice și a infrastructurilor digitale esențiale.
Evoluția rapidă a sistemelor de securitate reflectă adaptarea la provocările lumii moderne, în care amenințările sunt din ce în ce mai complexe și globale. Transformarea va fi continuă, direct proporțională cu amenințările emergente, plecând de la metodele tradiționale de securitate fizică, la sisteme capabile să monitorizeze și să reacționeze în fața amenințărilor din peisajul digital globalizat. Astfel, viitorul securității va fi definit de inteligența artificială, automatizare și big data, fiecare având rolul său în prevenirea și combaterea riscurilor contemporane.
Beneficii
Însă, pe lângă beneficiile evidente, cele negative deja ne așteaptă la poartă. Dependența excesivă de tehnologie, reducerea / dezumanizarea interacțiunilor sociale autentice, automatizarea și pierderea locurilor de muncă, supravegherea excesivă și lipsa intimității, sunt doar câteva din efectele supra-tehnologizării, deja vizibile în cotidian, cu impact în toate aspectele vieții sociale.
Pe măsură ce ne îndreptăm către un viitor dominat de tehnologie, este esențial să recunoaștem atât beneficiile, cât și riscurile. Machine learning, AI, IoT și alte tehnologii emergente vor continua să redefinească securitatea. Dar utilizarea lor trebuie să fie responsabilă și bine reglementată.
Va fi etic?
Provocările viitorului vor fi nu doar de ordin tehnologic, ci și de ordin etic și social. Capacitatea noastră de a gestiona aceste provocări va determina dacă securitatea digitală va proteja sau nu. Dacă va amenința libertatea și autonomia umană. Reglementările clare și respectul pentru drepturile fundamentale trebuie să fie priorități în construirea unei lumi mai sigure. Dar și mai echitabile.
Ce ne rămâne de făcut este să învățăm să gestionăm aceste schimbări în mod responsabil. Să avem grijă să nu sacrificăm ceea ce ne face umani în căutarea securității perfecte. Viitorul va fi o combinație între progresul tehnologic și capacitatea noastră de a ne adapta noilor realități. Așa ne vom asigura că securitatea nu va veni cu costul libertății noastre.
Acest articol este semnat de Ionuț Riteș. Riteș este doctor în științe politice, cu expertiză în managementul informațiilor. Este autorul unor lucrări de referință în aceste domenii și al mai multor volume de povestiri. În prezent, deține funcția de Șef al Biroului pentru protecția informațiilor clasificate din Camera Deputaților. Precum și cea de președinte al Centrului de Strategii Aplicate. Este și Secretar general redacție al revistei Diplomacy & Intelligence. De asemenea, este inițiatorul proiectului Romanian High IQ Society. În plan sportiv este multiplu campion național și recordman mondial la parașutism și paramotor. Este distins cu titlul de Maestru al Sportului.
