Infofinanciar > Info > Sunt progrese pe Valea Oltului. Lucrările avansează în cele opt puncte de lucru
Info

Sunt progrese pe Valea Oltului. Lucrările avansează în cele opt puncte de lucru

sursa moldova invest
Sursa foto Arhiva companiei

Lucrurile merg bine pe Valea Oltului. În toate cele opt puncte de lucru lucrările avansează. CNAIR a transmis faptul că au fost realizate mai multe perforări prin pădurea de pe versant.

De asemenea, ieri la ora 20:00 s-a redeschis traficul pe distanța Boița-Lazaret, DN7.

„Echipele care se ocupă de defrişări au avansat astăzi pe cele 8 zone ale versantului. Până la acest moment au fost realizate mai multe străpungeri prin pădurea de pe versant în cele 8 puncte de lucru”, au transmis reprezentanții de la CNAIR.

Conform mediaflux.ro, compania a transmis faptul că există în zonă riscul de căderi de pietre și material lemnos. Din această cauză a fost necesară restricția pe timpul zilei de un anumit sector al drumului național.