Acest proiect de lege vine din partea ministrului Dezvoltării, care a propus spre dezbatere publică un proiect prin care proprietarii locuințelor care se află în clădiri cu risc seismic major nu le vor mai putea închiria.
Acest proiect va avea un impact major asupra pieței imobiliare din centrul Bucureștiului, unde zeci de clădiri sunt încadrate în această clasă de risc seismic. Mai mult, proiectul ar avea impact și asupra pieței turistice, dat fiind că o parte din aceste apartamente sunt închiriate turiștilor prin platforme online.
Totodată, proiectul interzice desfășurarea oricăror activități permanente sau temporare în aceste clădiri, scrie G4Media.
Ce prevede proiectul
Prevederea din proiectul care modifică Legea 212 din 2022:
La articolul 5, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se interzic organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 lit. a), și altele asemenea care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice.
(3) Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente.”
Clădirile cu risc seismic 1 sunt catalogate drept „clădirile cu susceptibilitate de prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării-limită ultime”.
„Prin Programul național consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat aprobat prin Legea nr. 212/2022, s-a reglementat posibilitatea beneficiarilor Programului de a depune la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitări în vederea includerii în program în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat este compus din următoarele subprograme: a) subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile multietajate cu destinația principală de locuință; b) subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.”
Beneficiarii subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile multietajate cu destinația principală de locuință sunt unitățile și subunitățile administrativ-teritoriale, reprezentate de autoritățile administrației publice locale. Beneficiarii subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale sunt autoritățile administrației publice centrale sau locale, inclusiv unitățile aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea acestora.