Ministerul Familiei condus de Gabriela Firea a lansat, în colaborare cu Ministerul Muncii un program social de creștere a natalității, adresat atât cuplurilor cât și persoanelor singure care își doresc un copil. Dezbaterea privind proiectul a fost amânată timp de trei luni, însă v-a ajunge din nou pe ordinea de zi a coaliției de guvernare. Ajutorul oferit beneficiarilor constă în 15.000 lei, care vor putea fi folosiți pentru procedurile de fertilizare in vitro. Sprijinul financiar poate fi acordat numai dacă sunt îndeplinite o serie de condiții.
În formă incipientă, programul de creștere a natalității era adresat doar locuitorilor Bucureștiului, însă acum v-a fi extins la nivel național. În ultimii doi ani, cu ajutorul programului s-au născut 556 de copii. După mai multe tergiversări și neînțelegeri, discuțiile referitoare la proiectul de creștere a natalității vor începe de săptămâna viitoare.
Programul de creștere a natalității este condiționat de vârsta și condiția medicală a canditatelor
Pentru a putea beneficia de ajutorul financiar sunt necesare, în primul rând, documente de la medicul specialist care să ateste problemele de fertilitate ale candidatelor. Programul este adresat femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani care au primit recomandarea medicului. Sprijinul financiar v-a fi suficient pentru decontarea a maxim trei proceduri anuale pentru același beneficiar. Se estimează că în 2023, 10.000 de cupluri și persoane singure vor beneficia de proiectul inițiat de Gabriela Firea. Ministrul Familiei a declarat în luna aprilie că:„Extinderea acestui program la nivel naţional – FIV «O şansă pentru cuplurile infertile» -, însemnând decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro, este un proiect mult aşteptat. A fost dezbătut deja cu societatea civilă, el a funcţionat cu rezultate bune în municipiul Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după 1.000 de astfel de proceduri”. Mai mult, tot în luna aprilie, Gabriela Firea a scris într-o postare pe FaceBook că și în anul 2022 vor fi decontate 5.000 de astfel de proceduri.