Infofinanciar > Info > Proiectul de la Ministerul Dezvoltării a fost respins! Nu se va aplica noua taxă
Info

Proiectul de la Ministerul Dezvoltării a fost respins! Nu se va aplica noua taxă

Taxa de carbon de la frontiera UE nu dă rezultate Sursă foto Spotmedia
sursa foto arhiva companiei

Un proiect de HG promovat de Ministerul Dezvoltării care prevede introducerea unor taxe pentru autovehiculele care circulă în Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii a fost retras de pe agenda Guvernului şi nu va fi discutat.

Motivul, nerespectarea solicitării premierului Marcel Ciolacu de a fi validat în coaliţie.

„Proiectul de HG promovat de Ministerul Dezvoltării (condus de ministrul PNL Adrian Veştea – n.r) cu privire la introducerea unor taxe pentru autovehiculele care circulă în Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii nu va intra în dezbaterea Guvernului. Această iniţiativă, care are un impact social ridicat şi care introduce taxe noi, nu a respectat solicitarea premierului Marcel Ciolacu de a parcurge în prealabil o etapă de consultare publică şi de a fi validată politic în interiorul Coaliţiei de Guvernare”, a transmis marţi, 30 iulie, PSD.

Formaţiunea a precizat că, prin urmare, „proiectul va fi scos de pe agenda Guvernului”.