Infofinanciar > Info > Proiectul Neptun Deep. Ce riscuri ascunde investiția de 4 miliarde de euro?
Info

Proiectul Neptun Deep. Ce riscuri ascunde investiția de 4 miliarde de euro?

Neptun Deep - Sursa foto: romaniajournal.ro
sursa foto: arhiva companiei

Proiectul Neptun Deep, din Marea Neagră, este cea mai mare investiție energetică a României în acest moment. Acesta va avea impact asupra aerului, apei, solului și comunităților din zonă. Totuși, un studiu afirmă că proiectul poate fi dezvoltat fără riscuri majore.

Valoarea proiectului este de 4 miliarde de euro, cu parteneri OMV Petrom și Romgaz. Deși proiectul este important economic, efectele asupra mediului și comunităților din vecinătate sunt esențiale. Cea mai apropiată locuință se află la 100 de metri de infrastructura terestră, dar majoritatea lucrărilor vor fi la 160 de kilometri în larg.

Se vor fora 10 sonde, la adâncimi cuprins între 800 și 3.400 de metri. Aceste lucrări pot afecta mediul și viața comunităților.

Studiul a analizat impactul asupra aerului, apei, solului, zgomotului și factorilor sociali. De asemenea, a identificat posibile riscuri, precum devalorizarea proprietăților și scăderea resurselor pescărești din cauza afectării biodiversității. Eutrofizarea apei, cauzată de nutrienți, poate duce la scăderea oxigenului și afectarea faunei și florei marine, potrivit zf.