Ministrul Apărării din Rusia, Sergei Șoigu, a transmis într-un apel telefonic cu omologul său din Franța faptul că se teme că Ucraina ar putea folosi o „bombă murdară” împotriva țării sale. „Dirty Bomb”, din engleză, face referire la o bombă care poartă încărcătură nucleară.
În ajunul împlinirii a opt luni de la invazie, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a discutat cu omologul său din Franța, avertizând asupra unui derapaj către o „escaladare necontrolată” în Ucraina și asupra potențialului ca Kievul să detoneze o „bombă radioactivă murdară”.
Discuția telefonică dintre Șoigu și Sebastien Lecornu a fost publicată de presa de stat rusă și pare că face parte dintr-o stategie mai amplă de comunicare. Ageția Ria Novosti a scris cum că autoritățile ucrainene pregătesc o nouă provocare în teritoriile anexate și ar fi vorba despre o „bombă murdară”, adică una în care este folosit și material radioactiv. Conform lui Șoigu, cele mai recente evoluții din Ucraina „înregistrează o tendință constantă spre o escaladare suplimentară și necontrolată”.
Ucraina ar urma să se bombardeze singură
Moscova a afirmat în repetate rânduri, fără dovezi, că Ucraina intenționează să folosească arme chimice sau radioactive, în încercarea de a discredita Rusia. Rapoarte similare au circulat duminică în presa de stat. Ucraina a negat în mod constant existența unor astfel de planuri.
Potrivit surselor de propagandă, Ucraina s-ar pregăti să detoneze o bombă nucleară de mică putere pe teritoriul său pentru a acuza Rusia de utilizarea armelor de distrugere în masă și pentru a întoarce întreaga lume împotriva Moscovei. În același timp, oficialii ruși și experții în propagandă sunt cei care au exprimat în mod repetat amenințări de a bombarda Ucraina cu arma nucleară dacă se consideră necesar.
Propagandiștii ruși au venit cu o narațiune potrivit căreia „Kievul a început deja să ia măsuri pentru a realiza acest plan sub îndrumarea aliaților lor occidentali”. RIA Novosti a susținut că liderii Uzinei de minerit și prelucrare a minereului Skhidnyi (de est) (situată în orașul Zhovti Vody din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina) și ai Institutului de cercetare nucleară din Kiev au primit ordinul de a fabrica „bomba murdară”. Agenții de propagandă ai Kremlinului au afirmat că producția „bombei murdare” a intrat în faza finală.
De asemenea, RIA Novosti a relatat că Biroul președintelui Ucrainei poartă discuții secrete cu Marea Britanie cu privire la „posibila predare a unor piese de arme nucleare guvernului de la Kiev”. Niciuna dintre aceste informații nu a fost confirmată de o sursă independentă.