O propunere legislativă care va îmbunătății semnificativ sistemul de pensii pentru persoanele cu handicap a fost depusă spre dezbatere la Senat.
Hotărârea se ocupă în mod direct pe modificare legii privind sistemul public de pensii. Astfel, există o canalizarea asupra îmbunătățirii sistemului de pensii pentru mai multe persoane.
Situația se referă la persoanele cu handicap grav sau deficiențe vizuale severe. Propunerea ar viza atât persoanele care s-au pensionat după 1 septembrie a anului acesta, cât și cele deja pensionate.
Sistemul de pensii va fi schimbat
Inițiativa se va ocupa cu modificare și completarea Legii 360/2023 care privește sistemul public de pensii. Prin intermediul acestuia, au fost introduse și schimbări în modalitatea de calcul a pensiilor pentru persoanele menționate anterior. Astfel, stagiul complet de cotizare redus a fost complet eliminat. În locul său a fost introdus o bonificație de 0,5 puncte pentru fiecare an de cotizare.
Motivele prevăzute care însoțesc propunerea arată că modificarea anterioară a dus la scăderi semnificative pentru persoanele pensionate înainte de 1 septembrie 2024.
Este subliniată în documentul citat inechitatea creată de noua lege. Se argumentează că bonificația din momentul actual este insuficientă pentru a acoperi pierderile acumulate. Se prezintă, astfel, exemple concrete de pensionari cu handicap grav care au suferit reduceri drastice ale pensiilor. În anumite situații s-a ajuns chiar și la pierderi de peste 50%.
Majorare a bonificației
În cazul noi schimbări, pentru persoanele care s-au pensionat după 1 septembrie, norma propune majorarea bonificației pentru munca realizată în condiții de handicap grav. Creșterea va fi realizată de la 0,5 puncte la 1 punct pentru fiecare lună de contribuție.
În plus, mai este propusă și o majorare a bonificației pentru persoanele cu handicap accentuat. Creșterea va porni de la 0,25 și va ajunge la 0,5 puncte pentru fiecare lună de cotizare.
În cazul persoanelor care au lucrat în unități miniere, cele care au desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă și pentru lucrătorii din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, proiectul prevede că „beneficiază de un punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în aceste condiții”.
Se elimină discriminarea
Simultan, pentru persoanele pensionate înainte de 1 septembrie, inițiativa propune extinderea excepțiilor prevăzute la art.154 din Legea 360/2023. Situația se va aplica și pentru persoanele cu handicap grav și deficiență vizuală severă care au realizat un stagiu de cotizare înainte de 1 septembrie 2024. Se evită în mod clar înghețarea pensiilor acestora și li se permite beneficierea de creșteri viitoare ale pensiilor.
Cei care au inițiat proiectul susțin că mișcarea este una necesară pentru a putea reflecta în mod corect munca și dificultățile persoanelor cu handicap în domeniul profesional. Extinderea excepțiilor prevăzute la articolul 154 dorește să îi protejeze și pe cei pensionați înainte de 1 septembrie 2024. Astfel, aceștia nu vor fi victime ale unor reduceri semnificative.
Modificările propuse ajută la eliminarea discriminării între persoanele pensionate înainte și după 1 septembrie 2024, conform avocatnet.