Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit într-o ședință în cursul zilei de luni pentru a decide cine va ocupa portofoliul vacant al Apărării. În preferința conducerii PSD s-a aflat Angel Tîlvar, cel care a fost propus pentru a prelua funcția vacantă în urma demisiei lui Dîncu.
Imediat după această decizie, guvernanții au declarat că premierul Nicolae Ciucă a transmis administrației de la Cotroceni, propunerea înaintată de PSD pentru ministerul Apărării.
La finalul ședinței din Kiseleff 10, Tîlvar a declarat că, în cazul în care Iohannis va fi de acord cu numirea lui în fruntea Apărării, va încerca să aibă o colaborare cât mai benefică.
Propunerea PSD pentru ministerul Apărării, Angel Tîlvar speră la o bună comunicare cu Iohannis
Tîlvar nu a scăpat de întrebările incomode ale jurnaliștilor, întrebat dacă are vreo temere că ar putea ajunge în situația lui Dîncu, acesta a declarat că „este una specificată de lege pe care eu o voi respecta conform legii şi sperând într-o colaborare foarte bună, pentru că este în interesul tuturor”, scrie News.ro.
Angel Tîlvar a refuzat să facă afirmații speculative referitoare la demisia lui Dîncu, invocând relația de prietenie pe care o are cu fostul ministru al Apărării „ Decizia colegului meu e o decizie cu o puternică încărcătură personală. Eu înţeleg să respect acest lucru şi aşa am procedat de fiecare dată când au fost situaţii asemănătoare.
Cu siguranţă dacă domnia sa va găsi de cuviinţă să îmi detalieze motivele pentru care a demisionat, eu voi avea această discuţie cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât relaţia mea cu domnul Vasile Dîncu este una amicală, prietenească. În ceea ce priveşte motivaţiile domniei sale, în afară de ceea ce domnia sa a spus în spaţiul public, eu nu aş face altceva decât să speculez şi nu doresc să fac asta”.
În privința priorităților ministerului de Apărare, Tîlvar a declarat că „ În momentul în care purtăm această discuţie, la estul României există o situaţie de securitate cauzată de invazia lui Putin, nejustificată. Pe de o parte. Avem dorinţa de a păstra cetăţenii ţării într-o stare de calm şi normalitate.
Parcursul politic al pesedistului Tîlvar
Pe de altă parte, nu aş vrea să uităm că în momentul în care discutăm acum există militari români care fie sub egida NATO, UE sau a ONU, îşi desfăşoară activitatea menită să păstreze pacea în anumite zone ale ţării. Vorbim că vom aloca 2,5% din PIB pentru apărare. Pe lângă 2,5% din PIB pentru Apărare, vreau să nu uităm că sunt la fel de importanţi pentru noi oamenii implicaţi în structura de apărare”.
Tîlvar are o carieră politică destul de îndelungată și datează din 2008 an în care a obținut primul mandat de parlamentar PSD. Din 2008 și până în prezent acesta a rezistat de-a lungul patru cicluri politice iar în prezent se află la cel de-al doilea mandat de Senator, după ce a fost membru în cadrul Camerei Deputaților pentru alte trei legislaturi.
La bază, acesta este profesor de limba engleză și deține titlul de doctor în Științe Umaniste la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Potrivit averei de declarație nu are în proprietate nici terenuri sau case dar are în schimb două autoturisme și o șalupă, potrivit stirileprotv.ro.
Este licențiat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine iar masterul l-a finalizat la Școala Națională de Studii Politice Administrative – Științe Politice, Comunicare, Relații Internaționale. În perioada 2014-2015a fost Ministru delegat pentru Relația cu Românii de peste hotare.