O măsură votată în Parlament îi obligă pe prosumatori să-și instaleze baterii echivalente cu 30% sau 50% din puterea instalației. Acest lucru trebuie să se întâmple până la finalul anului 2027. Dacă nu, ei se vor confrunta cu limitarea injecției în rețea.
Mai exact, este vorba despre proiectul de Lege ce vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022. Pentru măsurile aplicabile consumatorilor din piața de energie electrică și gaze naturale. Este vizată perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.
„Propunerea (amendamentul), are în vedere stabilirea unei reguli potrivit căreia prosumatorii care doresc să evacueze energia în surplus în rețea, să fie stimulați pentru autoechilibrare, prin instalarea de capacități de stocare care să preia surplusul de producție în vederea consumului ulterior sau al evacuării ulterioare în rețea. Atunci când aceasta nu este supraîncărcată” menționează parlamentarii, potrivit Economica.NET