Un număr mare de angajați ai Ministerului Finanțelor Publice au protestat în mod spontan, în cursul zilei de joi, 10 august, ieșind pe holurile instituției. Motivul pentru care aceștia au începu această acțiune este acela că se opun în privința unor măsuri adoptate prin ordonanța de urgență ccare are în vedere măsuri fiscal-bugetare.
La acest motiv s-au mai adăugat și unele probleme mai vechi legate de salarizare care i-au nemulțumit pe angajații de la Finanțe. Noi informații provenite de la reprezentanții Blocului Național Sindical arată că acest protest capătă amploare și la alte unități fiscale din toată țara.
Localitățile în care sunt proteste
Localitățile în care acest protest s-a extins sunt Craiova, Vâlcea, Gorj, Brăila, Buzău și Mehedinți, dar și la Trezoreria din Râmnicu-Vâlcea.
”Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea”, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă o grevă de avertisment a angajaţilor din Administraţia Fiscală în data de 22 august 2023”, au transmis membrii sindicatului.
Aceștia au făcut mențiunea că protestul nu a fost discutat anterior, deci nu există un calendar al acestuia. Tată acțiunea s-a născut în mod spontan.
„Este un protest spontan, motivele sunt legate de unele prevederi ale proiectului de ordonanţă privind măsuri fiscale, de legea salarizării, dar sunt şi motive mai vechi, legate de drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din acest sistem. Sunt probleme nerezolvate de ani de zile. Sunt angajaţi care au aceeaşi funcţie, aceleaşi sarcini, fac aceleaşi activităţi, dar sunt plătiţi diferit”, este declarația pe care a făcut-o președintele sindicatului Meridian al angajaţilor din Finanţe, Negoiţă Voinea.
El a mai menționat, de asemena, că persoanele care participă la acest protest, până acum, nu sunt decât angajații Ministerului de Finanțe. Posibilitatea ca acest protest să ia amploare și să acapareze și alte structuri din teritoriul Ministerului Finanțelor Publice nu este exclusă.
„Nu ştim ce va fi. Probabil că de mâine acţiuni similare vor fi şi în teritoriu”, a mai adăugat Negoiță Voinea.
Declarațiile reprezentanților Guvernului
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, atunci când i s-au adresat întrebări cu privire la acest protest, că va urmări acest protest prin intermediul televiziunii, deoarece nu știa despre desfășurarea acestei mișcări, deoarece susţinea informarea de presă de la finalul şedinţei de joi a Executivului.
El a mai adăugat și faptul că și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, era prezent la această ședință a Guvernului, însă timpul pe care l-a petrecut acolo a fost scurt deoarece s-a retras pentru a putea pune la punct „proiectele mult aşteptate de către toată lumea”.
„Dacă evenimentul este în desfăşurare, aşa cum spuneţi, eu nu ştiu, pentru că sunt alături de dumneavoastră aici. L-am văzut pe ministrul de Finanţe la şedinţa de Guvern. A avut contribuţia sa la şedinţă şi s-a retras imediat ca să continue munca la proiectele mult aşteptate de către toată lumea”, a mai spus purtătorul de cuvânt, Mihai Constantin, la finalul ședinței de joi, informează stirileprotv.ro