Infofinanciar > Info > Proteste în Bulgaria! Este blocat traficul în vama Giurgiu-Ruse
Info

Proteste în Bulgaria! Este blocat traficul în vama Giurgiu-Ruse

podul giurgiu ruse
sursa foto arhiva companiei

Protestele fermierilor au ajuns și în Bulgaria. Astfel, la data de 06 februarie 2024, traficul în vama Giurgiu-Ruse este oprit pe ambele sensuri, anunță oficialii.

„Începând cu ora 10:10 traficul este oprit pe ambele sensuri pentru toate mijloacele de transport din cauza protestului fermierilor bulgari in sensul giratoriu din PTF Ruse. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, cu privire la faptul că în zilele de 6 şi 7 februarie 2024, în intervalul orar 10:30-12:30, pe teritoriul Bulgariei vor fi desfăşurate acţiuni de protest ale producătorilor de cereale bulgari, în zona adiacentă PTF Ruse-Giurgiu”, potrivit unui comunicat emis marţi, de ITPF Giurgiu, scrie Agerpres, preluat de Economica.