Infofinanciar > Info > Proteste în România! Polițiștii din mai multe județe își spun nemulțumirile
Info

Proteste în România! Polițiștii din mai multe județe își spun nemulțumirile

Proteste în România! Polițiștii din mai multe județe își spun nemulțumirile
Sursa foto: arhiva companiei

Începând dis de dimineață, în ziua de 27 iulie, zeci de polițiști din Constanța, dar și din mai multe județe, au ieșit să protesteze în fața Inspectoratului de Poliție. Ceea ce îi nemulțumește este modificarea programului de lucru.

„Noi intervenim fie vânt, fie ploaie, fie căldură, caniculă. Suntem prezenţi în stradă să acordăm sprijin cetăţenilor. În momentul prezent orele lucrate peste program de poliţişti. Poliţiştii rămân la datorie după terminarea programului de lucru. Să se revină la programul care era înainte, pentru că acest program pilot nu funcţionează. Turele de program erau 12-24, 12-48”, a declarat Bogdan Marinescu, vicepreședinte SIDEPOL.

Dar aceasta nu este singura problemă. Un alt lucru care se mai adaugă la nemulțumirile polițiștilor este lipsa de personal.

„Reorganizarea nu a adus un plus, a adus numai minusuri. Pe caniculă au fost distribuite loturi de apă care erau ieşite din termen. Ăsta este respectul faţă de poliţişti”, a declarat Florin Paraschiv, președintele SIDEPOL, conform observatornews.ro