Infofinanciar > Info > Se protestează luni în fața Guvernului! Fiscalitatea ridică probleme
Info

Se protestează luni în fața Guvernului! Fiscalitatea ridică probleme

proteste (sursă foto: Kanal D)
sursă foto: arhiva companiei

Reprezentanții Blocului Naţional Sindical au declarat sâmbătă, 11 mai, faptul că angajaţii români au o sarcină fiscală similară mediei europene. Iar asta se întâmplă în timp ce în cazul angajatorilor români şi a altor categorii de persoane ce obţin venituri, altele decât cele din muncă, situaţia este asemănătoare unui paradis fiscal.

De aceea, cei de la BNS vor organiza luni, 13 mai, un protest în faţa clădirii Guvernului României. Sloganul acestui protest va fi „Respect pentru muncă şi cei care muncesc! Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!”.

„În contextul protestului pe care îl vom organiza luni, 13 mai 2024, în faţa Guvernului României, sub sloganul „Respect pentru muncă şi cei care muncesc! Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!”, Blocul Naţional Sindical aduce în continuare în atenţia publicului inegalităţile din sistemul fiscal din ţara noastră unde, din păcate, regăsim cea mai mare rată a riscului de sărăcie în muncă din Europa, dar şi soluţiile pentru un sistem fiscal corect”, transmite BNS într-un comunicat de presă, citat de economedia.ro.