Infofinanciar > Info > PSD-PNL, un „mariaj” de durată! Ciolacu, despre europarlamentare: „Cetățenii nu trebuie să mai vadă circ și scandal
Info

PSD-PNL, un „mariaj” de durată! Ciolacu, despre europarlamentare: „Cetățenii nu trebuie să mai vadă circ și scandal

PSD-PNL, un „mariaj” de durată! Ciolacu, despre europarlamentare: „Cetățenii nu trebuie să mai vadă circ și scandal
sursă foto: arhiva companiei

Reprezentanții alianței PSD-PNL depun vineri, 5 aprilie, la Biroul Electoral Central (BEC) lista de candidați pentru alegerile europarlamentare. Românii vor ieși la urne în data de 9 iunie, când vor vota pentru Parlamentul European, cât și pentru administrația locală .

„Este oficial, am constituit o alianță electorală. Nu am făcut-o nici pentru PNL, nici pentru PSD. Am făcut-o pentru români, pentru a le arăta că suntem capabili să dăm dovadă de maturitate politică. Avem nevoie de stabilitate pentru țelurile noastre. Avem nevoie de stabilitate pentru aderarea integrală la Schengen, pentru a face parte din OCDE”, spune Marcel Ciolacu, premierul României și președintele Partidului Social Democrat.

Acesta subliniază apoi faptul că atmosfera în perioada electorală ar trebui să se schimbe: „Eu și președintele Ciucă am făcut asta pentru români. Cetățenii nu trebuie să mai vadă, în perioadele electorale, circ și scandal. Oferta noastră este una europeană, concentrată pe stabilitate. Intrăm într-o altă logică electorală”.

Europarlamentarul din partea PSD Mihai Tudose va deschide lista candidaților alianței în cadrul alegerilor europarlamentare. Acesta va fi urmat apoi de liberalul Rareș Bogdan. Pe cel de-al treilea loc pe listă se află Gabriela Firea, din partea PSD. „Este o construcție amplă și sperăm să fie de durată. Ne îndreptăm spre al treilea an de coaliție, de înțelegere, de stabilitate politică. Eu le mulțumesc colegilor social-democrați și liberari pentru încredere. Cu siguranță vom reprezenta cu mândrie România la Parlamentul European”, spune Mihai Tudose în cadrul conferinței comune de joi, 5 aprilie.