Premierul Marcel Ciolacu a spus că se va discuta în partid și în coaliție dacă PSD și PNL vor merge împreună la alegerile prezidențiale din acest an. Nu este exclusă varianta unui candidat comun.
„Cred că după data de 10 iunie se vor discuta toate aceste lucruri şi în interiorul fiecărui partid şi la coaliţie. Nu este luată o hotărâre. Eu sunt unul dintre membrii fondatori ai Partidului Social Democrat şi ştiu tot istoricul Partidului Social Democrat. Eu ştiu lucrurile astea cu dusul în sală, cu şapte colegi înainte de şedinţă care trebuie să te propună. Şi până unde am ajuns? Părerea mea este că lucrurile trebuie lăsate într-o normalitate”, a transmis Marcel Ciolacu.
De asemenea, premierul a spus că data alegerilor prezidențiale nu va fi schimbată. Această decizie a fost luată împreună cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, potrivit Știripesurse.ro