Infofinanciar > Info > Ce sunt punctele de stabilitate? Se acordă pentru bani în plus la pensie
Info

Ce sunt punctele de stabilitate? Se acordă pentru bani în plus la pensie

Ce sunt punctele de stabilitate? Se acordă pentru bani în plus la pensie
sursă foto: arhiva companiei

Este deja cunoscut faptul că de la data de 1 septembrie se va aplica noua Lege a Pensiei. Din toamnă, foarte mulți români vor încasa venituri lunare mai mari. De data aceasta, Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a vorbit despre situația unui român cu până la 40 de ani de muncă.

Sunt mai puțin de trei luni până când se vor majora pensiile. Conform informațiilor oficiale, procesul de recalculare a pensiilor este aproape finalizat. Pasul următor va fi ca deciziile de recalculare să fie tipărite și mai apoi trimise beneficiarilor. După acest proces, aproximativ trei milioane de pensionari vor primi bani în plus la pensie.

În altă ordine de idei, există și seniori în România ale căror pensii nu vor fi majorate după recalculare. În acest caz, este vorba despre „cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a precizat Daniel Baciu în cadrul ultimei intervenții de la Antena 3 CNN.

La pensie după zeci de ani de muncă

Acesta a vorbit apoi despre cei care au peste 40 de ani vechime în câmpul muncii și despre veniturile acestora din septembrie încolo. „Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a mai precizat șeful de la CNPP.

Acesta a ținut să menționeze că majorarea aceasta se datorează, în special, punctelor de stabilitate, un concept nou introdus în legea pensiilor. „Punctele de stabilitate vor aduce un plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față”, a specificat Daniel Baciu la Antena 3 CNN.

Punctele de stabilitate

Astfel, aceste puncte de stabilitate reprezintă o noutate în lege, o modificare adusă în scopul rezolvării inechităților din sistem. Iar acestea reprezintă, conform informațiilor oficiale, puncte bonus oferite românilor care ajung să muncească o perioadă de peste 25 de ani.

Și Siomona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a vorbit despre ceea ce se va întâmpla din septembrie încolo. Oficialul din Guvern a specificat că „punctele de stabilitate sunt cele obținute în muncă peste 25 de ani. Dacă eu lucrez peste 25 de ani, pentru perioada pe care o desfășor în muncă după 25 de ani, între 25 de ani și 30 de ani, obțin 0,5 puncte pe an, pentru fiecare an lucrat.

Pentru perioada între 30 și 35 de ani, 0,75 de puncte. Peste 35 de ani, un punct pe an. În felul acesta pensiile românilor vor crește în funcție de stabilitatea în muncă”, a explicat Simona Bucura Oprescu în exclusivitate la Antena 3 CNN, citată de romaniatv.net.