Infofinanciar > Lumea la zi > Punctul de saturație! Când nu va mai ajuta Europa Statele Unite în lupta cu Rusia?
Lumea la zi

Punctul de saturație! Când nu va mai ajuta Europa Statele Unite în lupta cu Rusia?

Punctul de saturație! Când nu va mai ajuta Europa Statele Unite în lupta cu Rusia?
sursă foto: voanews.com

O alianță foarte strânsă care se poate observa în această perioadă este cea dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Cele două entități lucrează de mai bine de jumătate de an pentru a contracara agresiunea rusă în Ucraina, cu toate acestea, avem de a face cu mai multe motive pentru a realiza că această colaborare poate continua la nesfârșit.

David H. Rundell, un fost ambasador american în Arabia Saudită, vine cu o teorie interesantă cu privire la această relație trans-atlantică. Ei bine, acesta începe cu  Europa, care se îndreaptă, potrivit lui, spre cea mai mare criză economică de după anii 1930. În timpul pandemiei COVID-19, guvernele europene au crescut cererea cu pachete masive de stimulare monetară, reducând în același timp oferta prin închiderea întreprinderilor și îndemnarea angajaților să stea acasă. Acest lucru a dus către unele dintre cele mai mari rate de inflație înregistrate în ultima generație.

Apoi a urmat invazia Rusiei în Ucraina, urmată de eforturile Europei de a-l slăbi pe președintele rus Vladimir Putin prin sancțiuni economice extinse. Aceste sancțiuni s-au întors împotriva lor. În timp ce valoarea rublei a crescut, Europa se confruntă cu penurie de energie, inflație și o creștere economică mai lentă.

Trecutul în decădere și viitorul sumbru

Guvernele sunt în dificultate, iar premierul Italiei și-a pierdut deja postul. În Țările de Jos, Germania, Polonia și Spania, au avut loc proteste ale fermierilor și camionagiilor. Un val de greve a afectat sectorul companiilor aeriene. Pe măsură ce aceste condiții se desfășoară în Europa, milioane de refugiați care fug de probleme similare în Africa și Orientul Mijlociu vor începe probabil să sosească la granițele Europei. Având în vedere că problemele legate de alimente, combustibil și migrație se vor agrava, toate guvernele europene se vor confrunta cu o agitație sporită. Multe altele vor cădea, probabil, în următoarele șase-opt luni.

Alimentată de energia ieftină a Rusiei, Germania a fost motorul creșterii economice europene. Acum, nu mai este cazul. Germanii au foarte puțin petrol sau gaze proprii. Ei s-au bazat mult timp pe Rusia pentru aproximativ o treime din importurile lor de energie, dar luna trecută exporturile de gaze naturale ale Gazprom către Europa au scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Conducta esențială NordStream 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Putin a amenințat că va reduce și mai mult fluxurile. Între timp, Gazprom a declarat forță majoră asupra unor clienți europeni, iar unele dintre cele mai mari companii energetice din Germania vor avea nevoie de ajutoare guvernamentale masive pentru a evita falimentul, scrie fostul abasador pentru publicația americană Newsweek.

Numeroasele nemulțumiri

Costurile energetice în creștere au făcut ca exporturile germane să fie mult mai puțin competitive. Șoferii germani plătesc aproape 10 dolari pe galon pentru benzină. Agenția Federală de Reglementare a Rețelelor din Germania i-a avertizat pe consumatori că anul viitor costurile energiei pentru gospodării s-ar putea tripla. Chiar și producătorii germani de oțel, care încă au nevoie de cărbune pe care îl obțin în mare parte din Rusia, resimt durerea sancțiunilor. Rezultatul net este o inflație germană care depășește acum tot ce s-a văzut din 1960 încoace, combinată cu un PIB german în scădere și care se așteaptă să scadă și mai mult.

Liderii politici ai Europei simt în mod clar ce se apropie. Președintele ungar Victor Orban, care a câștigat cu ușurință realegerea în aprilie, se simte acum amenințat de tulburările economice. El a condamnat recent politicile de sancționare a Rusiei de către UE, spunând: „Am crezut că ne-am tras doar un glonț în picior, dar acum este clar că economia europeană s-a împușcat singură în plămâni și gâfâie după aer”. În mod remarcabil, Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, este de acord cu Orban. El a avertizat că, din cauza penuriei de energie, Europa va asista în această iarnă la: „Conflicte și lupte foarte, foarte puternice”.