Infofinanciar > Info > Purtător de cuvânt BNR: „Și IRCC-ul va crește peste 5% până la finalul anului”
Info

Purtător de cuvânt BNR: „Și IRCC-ul va crește peste 5% până la finalul anului”

Purtător de cuvânt BNR: „Și IRCC-ul va crește peste 5% până la finalul anului”
Credit imagine: economedia.ro

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt BNR, a vorbit sâmbătă dimineață despre dobânzile aplicate de bănci în ultima perioadă din cauza inflației. Acesta a abordat inclusiv subiectiul IRCC-ului, care conform acestuia va depăși pragul de 5% până la finele anului.

Tranzacţiile din piaţă interbancară din trimestrul al doilea, care vor da valoarea IRCC începând din octombrie, arată creşterea indicelui peste 4%, iar ianuarie 2023 îl poate găsi peste valoarea de 5%, potrivit purtătorului de cuvânt BNR, Dan Suciu.

„Poate că în aceast în trimestrul al treilea ne așteptăm să coboare acest ritm, pentru că într-adevăr au fost creșteri semnificative de dobândă, dar în trimestrul doi unde avem datele bine conturate, nu, n-am avut o scădere a ritmului de creditare. Dimpotrivă, a fost un ritm foarte crescut de creditare, semn că oamenii consideră că pot duce aceste dobânzi mai departe. Sigur, ei s-au împrumutat pe IRCC, nu pe ROBOR, care are alte componente și este mult mai scăzut și în consecință, rata a fost la debutul perioadei de plată ceva mai scăzută. Dar cred că mesajul și al dumneavoastră, și al nostru, și al băncilor a fost unul clar: și IRCC-ul va crește, că n-are cum să rămână aici. Știm datele pentru trimestrul următor – 4 și ceva la sută, urmează să crească și peste această cifră. Încă n-avem toate datele, dar cred la final de an, IRCC-ul va fi de peste 5 %.”, a conchis purtătorul de cuvânt al BNR.

Cu toate acestea, indicele mai nou va rămâne semnificativ sub ROBOR,

Valoarea indicelui IRCC, care surprinde media la care se fac tranzacţiile interbancare pe toate scadenţele, este urmărită tot mai atent de către debitori începând din mai 2019, atunci când IRCC a luat locul mai cunoscutului ROBOR.   ROBOR îşi continuă creşterea susţinută din acest an, atât valoarea indicelui la 3 luni, cât şi cea a celui la 6 luni, repere luate în calcul la majoritatea creditelor cu dobânda variabilă mai vechi de mai 2019, au depăşit 8%.   Cum IRCC este în prezent la 2,65%, calculat pentru trimestrul I din 2022 şi aplicat în intervalul iulie-septembrie, întrebarea care se pune este cât de sus va urca acesta din octombrie şi, dată fiiind evoluția indicelui ROBOR.

IRCC rămâne sub ROBOR

IRCC rămâne semnificativ sub ROBOR   Specialiştii conso.ro remarcă însă că, în ciuda creşterilor IRCC, avansul sau rămâne semnificativ sub cel al ROBOR, un fenomen explicabil prin metodologia sa de calcul.   Cum IRCC este o medie a scadentelor la care se fac tranzacţiile în piaţa interbancară iar cele mai multe dintre acestea se fac pe termene scurte (1 zi, 1 săptămână, 1 lună) media va fi mai mică decât valoarea ROBOR la 3 luni care se plasează mai aproape de cealaltă extremitate a scadenţelor (mai avem scadenţe la 6 luni şi 1 an).

Recomandarea specialiștilor

Pentru a profita de această diferenţă între ROBOR şi IRCC este recomandată migrarea de pe un contract cu referinţă ROBOR spre una cu indice IRCC, adresând o cerere băncii în acest sens. Alternativa este o refinanţare, noul împrumut urmând să folosească referinţă IRCC, potrivit adevărul.ro.