Infofinanciar > Lumea la zi > Putin a declanșat operațiunea specială „Run Forrest, run!” Însă nimic din ce face nu este ficțiune
Lumea la zi

Putin a declanșat operațiunea specială „Run Forrest, run!” Însă nimic din ce face nu este ficțiune

Putin a declanșat operațiunea specială „Run Forrest, run!” Însă nimic din ce face nu este ficțiune
sursă foto: gardenandgun.com

Mii de bărbați ruși care au vârsta necesară pentru recrutarea în armată (18 – 65 de ani) păreau să încerce să fugă din țară miercuri, în timp ce alții se gândeau serios cum să evite să fie trimiși pe front. Declarațiile cele mai recente ale președintelui rus privind mobilizarea aduc a scenaiu de film, însă situația actuală nu are nicio urmă de ficțiune.

„Nu vreau să fiu carne de tun”, a declarat pentru The Moscow Times un cetățean al Capitalei în vârstă de 30 de ani care a cerut să i se protejeze identitatea pentru a vorbi liber. Cea mai evidentă modalitate pentru bărbați de a evita recrutarea este să părăsească țara, iar zborurile directe din Rusia către Armenia, Turcia și Azerbaidjan, țări vecine care le permit rușilor să intre fără viză, s-au epuizat rapid încă de miercuri, la scurt timp după discursul lui Putin.

„Fugi, rusule, fugi”

Ceea ce se întâmplă acum în Rusia aduce foarte mult cu un scenariu de film, însă totul reprezintă realitatea pură. Ne putem duce rapid cu gândul la celebrul film „Forrest Gump”, unde protagonistul, un bun alergător, a ajuns să fie înrolat în armata americană și trimis pe terenul de luptă din Vietnam. Secvențele de război din reprezintă astel în peliculă o adevărată parodie pentru ideea în sine a războiului, pentru cum este perceput un astfel de eveniment, cât de infantili și înapoiați pot fi unii oamenii care participă activ la luptă.

Astfel, rușii sunt din ce în ce mai speriați că vor fi obligați să meargă la un război pe care nu și l-au dorit: „Fratele meu este devastat! Încercăm urgent să-i cumpărăm un bilet de avion undeva”, a declarat o rusoaică, al cărei frate și-a încheiat recent serviciul militar. „Sperăm doar că va putea trece granița rusă fără probleme”, a declarat femeia, care a refuzat să își dea numele, pentru The Moscow Times.

Deși legislația rusă prevede restricții de circulație în cazul unei mobilizări generale, Kremlinul nu a luat până la momentul actual încă nicio măsură pentru a închide granițele Rusiei. Șeful Comisiei pentru apărare din Duma de Stat a Rusiei, Andrei Kartapolov, a declarat miercuri că este probabil ca frontierele să rămână deschise, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze pe această temă.

Rușii, cu pistolul la tâmplă

„Bineînțeles, sunt foarte îngrijorat. Vreau cu adevărat să evit recrutarea și cu siguranță aș părăsi țara dacă bugetul mi-ar permite și dacă aș avea prieteni în străinătate”, a declarat Oleg, în vârstă de 29 de ani, care și-a încheiat și el serviciul militar.

În timp ce Putin a declarat că Rusia va pune în aplicare doar o mobilizare „parțială”, acordând prioritate chemării rezerviștilor militari cu experiență în cadrul forțelor armate, lipsa detaliilor oficiale a stârnit confuzie și teamă cu privire la cine ar putea fi de fapt vizat pentru a fi trimis pe front. „Situația este în prezent neclară”, a declarat Serghei Krivenko, directorul grupului pentru drepturile omului „Citizen. Army. Law” care oferă asistență juridică soldaților ruși.

Va recurge Putin la forța brută?

Alții au spus că mobilizarea ar putea fi aplicată în mod ilegal în diferite regiuni, cei din capitala rusă având mai puține șanse de a fi vizați decât cei din zonele mai sărace ale țării. „Să sperăm că îi vor cruța din nou pe moscoviți. Este teribil că gândesc astfel, dar nu am nimic altceva la care să sper”, a declarat Viaceslav Tihonov, un jurnalist din Moscova.

Anunțul de mobilizare vine în contextul în care Rusia se confruntă cu un deficit de soldați în Ucraina, după o serie de înfrângeri militare în jurul orașului Harkov din nord-estul țării.