Vladimir Putin a depus din nou jurământul ca președinte al Rusiei. Acesta este al cincilea mandat.
La evenimentul desfășurat la Kremlin, au luat parte și diplomați ai Uniunii Europene. La învestirea lui Putin au participat diplomați din Franța, Grecia, Cipru, Malta, Ungaria și Slovacia. Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe a spus ca nu-l recunoaște pe Vladimir Putin drept un președinte ales în mod democratic.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, a spus că nu este de acord ca reprezentanții UE să participe la această ceremonie. Mai multe state membre UE au anunțat că nu vor participa, conform Știrilor PROTV.