Infofinanciar > Lumea la zi > Putin, conferință-maraton! Ce are aceste de gând
Lumea la zi

Putin, conferință-maraton! Ce are aceste de gând

Putin, conferință-maraton! Ce are aceste de gând
sursa foto arhiva companiei

Vladimir Putin, încrezător în faptul că în 2024 timpul va juca în favoarea sa în Ucraina şi că înfrângerile suferite de către armata sa în 2022 sunt de domeniul trecutului, a decis să reia acest exerciţiu al întrebărilor şi răspunsurilor la care a renunţat anul trecut, potrivit  Huffington Post.

El urmează să răspundă unor întrebări triate de Kremlin adresate de către jurnalişti şi cetăţeni, pentru a face ”bilanţul anului”

El ar urma astfel să vorbească despre ambiţiile sale cu privire la un nou mandat până în 2030, când va avea vârsta de 78 de ani.

În lipsa unei opoziţii reale – eradicată sistematic de Kremlin – vixtoria sa în martie 2024 nu ridică îndoieli.

Principalul său critic, activistul anticorupţie Aleksei Navalnîi, este de altfel de negăsit de peste o săptămână. El ar fi putut să fie transferat într-o colonie penitenciară cu condiţii de detenţie şi mai dure, unde urmează să ispăşească o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism”.

De obicei, Vladimir Putin are două întâlniri de acest fel pe an – una cu presa, cealaltă cu compatrioţii săi. De această dată, cele două au fuzionat.

Putin și sancțiunile occidentale

În 2022, aceste spectacole politice nu au avut loc, după ce trupele ruse au suferit înfrângeri în Ucraina şi după ce economia rusă a fost afectată de sancţiuni impuse de Occident din cauza invaziei Ucrainei.

În Ucraina, situaţia este complicată, după ce contraofensiva ucraineană nu a condus la rezultatul scontat.

Zeci de oameni au fost răniţi în noaptea de marţi spre miercuri de o salvă de rachete ruseşti la Kiev – cel mai grav bilanţ din ultimele luni în capitala ucraineană.

Forţele Moscovei au preluat iniţiativa şi ”ronţăie” teren de mai multe săptămâni, iar Vladimir Putin afişează astfel un optimism regăsit.

Această atitudine contrastează cu tensiunile de la summitul Uniunii Europene (UE), care începe joi, catalogat drept un ”summit foarte dificil” şi o ”reuniune complexă”.