Președintele Vladimir Putin a avertizat marți Statele Unite să nu încerce să depășească Moscova în Asia, în timp ce nave de război rusești și chineze au desfășurat exerciții comune.
Antrenamentul a fost parte din cele mai mari exerciții navale rusești de după era sovietică.
Putin a declarat că exercițiul strategic mai amplu „Ocean-2024” se va desfășura de la Marea Mediterană la Pacific. Acesta va testa pregătirea de luptă a unităților și utilizarea armelor de înaltă precizie.
Acesta ar încorpora, de asemenea, lecțiile învățate din „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina. „Acordăm o atenție deosebită consolidării cooperării militare cu statele prietene”, a declarat Puțin oficialilor militari în cadrul unor declarații televizate la lansarea manevrelor.
Acesta a mai spus și că: „Astăzi, în contextul creșterii tensiunilor geopolitice în lume, acest lucru este deosebit de important. Vedem că Statele Unite ale Americii încearcă să își mențină dominația militară și politică globală cu orice preț”, conform reuters.