De la data de 1 noiembrie, o serie de angajați din România vor primi un salariu substanțial. Este vorba de angajații de la Metrorex. Acestora li se va majora salariul din luna noiembrie.
Astfel, aceștia ar urma să primească un salariu de peste 7.400 de lei unar. Venitul lunar al angajaților de la Metrorex va crește cu 13%.
Salariu mai mare pentru angajații Metrorex
În momentul actual, un angajat câștigă în mână 6 .628 de lei. Salariul mediu brut al angajaților de la Metrorex este de 11.300 de lei. După majorare, acesta va fi de 12.803 de lei.
„Au avut loc 26 de runde de negocieri pe tema noului Contract Colectiv de Muncă, și s-a ajuns la un consens, prin care și conducerea executivă și structura sindicală au căzut de acord asupra condițiilor pentru anul următor”, a declarat Mihai Barbu, președinte CA Metorex.
Noul Contract Colectiv de Muncă ar avea mia multe beneficii pentru angajații Metrorex. Au existat discuții și despre bani de concedii și bonuri de masă, conform declarațiile președintelui, conform antena3.ro.
„Bineînțeles, s-au discutat foarte multe lucruri. Contractul Colectiv de Muncă nu conține doar majorarea salarială, ci și alte lucruri care trebuie reglate între administrație și structura salarială, cum ar fi banii pentru concedii, sau bonurile de masă. Procentual, salariul crește cu 13%, începând cu 1 noiembrie”, a transmis acesta.
Beneficiile unui angajat de la Metrorex
Chiar din luna iunie au existat discuții între președintele CA Metrorex și sindicate.
„Bineînțeles că este normal pentru orice om să-și dorească mai mulți bani la salariu, dar nu putem depăși cheltuiala salarială, pentru că este ilegal. Și atunci, în limita cheltuielii salariale, și a bugetului pe care noi îl avem aprobat, prin Hotărâre de Guvern, încercăm să găsim cele mai bune soluții, și pentru companie, dar și pentru angajați”, a transmis Mihai Barbu la acea vreme.
Tot în acea perioadă, președintele a declarat că nu se știa exact cât de mare va fi majorarea salariului.
„Ei solicită o majorare (procentuală – n.r.) cu două cifre, nu știm dacă putem ajunge acolo, dar, cum vă spuneam, discuția este între procent sau sumă fixă. Dar, așa cum vă spuneam, noi nu putem depăși cheltuiala salarială așa cum avem bugetul aprobat”, a declarat președintele CA Metrorex.
De asemenea, nu trebuie neglijate facilitățile de care se bucura angajații Metrorex. Indiferent dacă lucrează la birou sau nu, toți angajații primesc sporuri de tunel. Acestea sunt în valoare de 20%. Angajații de la Metrorex primesc și asigurări de sănătate. Pentru acestea din urmă, compania plătește aproximativ 5-6 milioane de lei.
La metrou nu există niciun salariu net sub 3.500 de lei. Cele mai multe dintre acestea sunt în jur de 5.000-6.000 de lei. Un dispecer din cadrul Metrorex câștigă aproximativ 10.000 de lei. Cei de la conducerea companiei primesc un salariu chiar și de 12.000 de lei. Venitul lunar al directorilor ajunge chiar și la 20.000 de lei.