Întâlnirea de luni, 4 septembrie, de la Soci are loc pe fondul eforturilor internaționale de a pune la punct Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan are programată luni o întâlnire cu Vladimir Putin. Acest eveniment va avea loc pentru de a-l convinge pe liderul rus să se alăture din nou acordului.
Întâlnirea de pe coasta sudică a Rusiei, are loc după săptămâni de speculații cu privire la data și locul în care cei doi lideri s-ar putea întâlni. Erdogan a declarat anterior că Putin va călători în Turcia în luna august. Iată câteva lucruri cheie de știut și care este miza întâlnirii:
De ce a părăsit Rusia acordul?
Kremlinul a refuzat să reînnoiască acordul privind cerealele în urmă cu aproximativ șase săptămâni. Acordul, negociat de Națiunile Unite și Turcia în iulie 2022, a permis ca aproape 33 de milioane de tone de cereale și alte mărfuri să părăsească în siguranță trei porturi ucrainene. Asta în ciuda invaziei Rusiei.
Cu toate acestea, Rusia s-a retras. Evenimentul a avut loc după ce a susținut că un acord paralel care promitea eliminarea obstacolelor din calea exporturilor rusești de alimente și îngrășăminte nu a fost onorat. De asemenea, Putin s-a plâns că restricțiile privind transportul maritim și asigurările au împiedicat comerțul său agricol. Asta chiar dacă a expediat cantități record de grâu începând de anul trecut.
De ce este Turcia joacă rolul asiguratorului?
De când Putin s-a retras din inițiativă, Erdogan s-a angajat în repetate rânduri să reînnoiască acordurile. Acestea care au ajutat la evitarea unei crize alimentare în unele părți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia. Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, s-a întâlnit vineri, 1 septembrie, la Moscova cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu. Acesta din urmă care a declarat joi, cu o zi în urmă, că reluarea acordului este importantă pentru lume.
Ucraina și Rusia sunt principalii furnizori de grâu, orz, ulei de floarea-soarelui și alte bunuri pe care se bazează națiunile în curs de dezvoltare. Erdogan a menținut legături strânse cu Putin în timpul războiului de 18 luni din Ucraina. Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei după invazia acesteia. Ankara a apărat ca principal partener comercial și centru logistic pentru comerțul de peste mări al Rusiei.
Cu toate acestea, Turcia, membră NATO, a sprijinit și ea Ucraina. Din Ankara au plecat arme, iar Erdogan s-a și întâlnit cu președintele ucrainean Zelenski. Liderul ucrainean a susținut oferta Kievul de a adera la alianță.
Care sunt cererile Rusiei?
Summitul de la Soci urmează discuțiilor de joi dintre miniștrii de externe rus și turc. În cadrul acestora, Rusia a înmânat o listă de acțiuni pe care Occidentul ar trebui să le întreprindă pentru ca exporturile Ucrainei în Marea Neagră să fie reluate. Prețul grâului din SUA a crescut apoi, la o zi după ce ministrul rus de externe a declarat că Moscova nu vede niciun semn că va primi garanțiile necesare pentru a relansa acordul privind cerealele.
Erdogan și-a arătat acordul față de poziția lui Putin. În iulie, el a declarat că Putin avea „anumite așteptări de la țările occidentale” în legătură cu acord și că era „crucial ca aceste țări să ia măsuri în această privință”, citează Al Jaazera.