Infofinanciar > Lumea la zi > Putin obligat să spele onoarea în urma declarațiilor lui Lavrov! Liderul de la Kremlin și-a cerut scuze Israelului
Lumea la zi

Putin obligat să spele onoarea în urma declarațiilor lui Lavrov! Liderul de la Kremlin și-a cerut scuze Israelului

Vladimir Putin, sursă foto Dreamstime
Credit imagine: dreamstime.com

Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a acuzat marţi Israelul că îi sprijină pe ”neonaziştii din Ucraina”, amplificând astfel o dispută începută după ce şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a susţinut că Adolf Hitler avea origini evreieşti, potrivit Reuters.

Israelul l-a criticat luni pe Lavrov, spunând că afirmaţia sa, făcută într-un discurs în care a vorbit despre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este evreu, este un fals „de neiertat” care minimalizează ororile Holocaustului comis de nazişti.

Liderii mai multor ţări occidentale au denunţat comentariile lui Lavrov, iar Zelenski a acuzat Rusia că a uitat lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ministerul de Externe rus susţine într-un comunicat că afirmaţiile şefului diplomaţiei israeliene Yair Lapid sunt „anti-istorice” şi „explică într-o mare măsură de ce actualul guvern israelian sprijină regimul neonazist de la Kiev”.

Lavrov, declarații halucinante

Moscova a reiterat poziţia lui Lavrov conform căreia originile evreieşti ale lui Zelenski nu exclud posibilitatea ca Ucraina să fie condusă de neonazişti.

„Antisemitismul în viaţa de zi cu zi şi în politică nu este oprit. Dimpotrivă, este alimentat” în Ucraina, se arată într-un comunicat.

Lavrov a făcut afirmaţia despre Hitler într-un interviu acordat duminică unei televiziuni italiene, răspunzând unei întrebări de ce Rusia spune că trebuie să „denazifice” Ucraina dacă preşedintele acesteia, Volodimir Zelenski, este el însuşi evreu.

Israelul şi-a exprimat sprijinul pentru Ucraina în urma invaziei ruse începute în februarie. Dar îngrijorat de stricarea relaţiilor cu Rusia, un jucător important în Siria vecină, Israelul a evitat iniţial să critice Moscova şi nu a aplicat sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi.

Totuşi, relaţiile au devenit tot mai tensionate, Lapid acuzând Rusia că a comis crime de război în Ucraina.

După scandalul Premierul israelian Naftali Bennett a afirmat joi că preşedintele rus Vladimir Putin a cerut scuze pentru remarcile ministrului său de externe în sensul că Adolf Hitler ar fi avut origini evreieşti, relatează Reuters şi AFP.

După declarațiile scandaloase făcute de Lavrov, Bennett, a purtat o discuţie la telefon cu liderul rus, a menţionat că a acceptat scuzele şi i-a mulţumit lui Putin pentru că şi-a „clarificat atitudinea faţă de poporul evreu şi memoria Holocaustului”, relevă un comunicat al biroului premierului israelian.

Săptămâna trecută, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afimat că Adolf Hitler are „sânge evreiesc”, o veche teorie dezminţită de istorici.

Aceste afirmaţii au provocat furia Israelului, care le-a calificat drept „scandaloase, impardonabile” şi „o oribilă greşeală istorică”.