Infofinanciar > Lumea la zi > Putin nu confirmă prezența lui Assad la Moscova. Președintele Siriei ar fi cerut azil politic în Rusia
Lumea la zi

Putin nu confirmă prezența lui Assad la Moscova. Președintele Siriei ar fi cerut azil politic în Rusia

Putin nu confirmă prezența lui Assad la Moscova. Președintele Siriei ar fi cerut azil politic în Rusia
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform presei din Rusia, președintele Siriei Bashar Al-Assad s-ar fi refugiat la Moscova.

Kremlinul a refuzat, pe moment, să confirme informația. Reacția vine după ce pe parcursul zilei de duminică, au existat știri că liderul sirian s-ar fi refugiat la Moscova cu familia sa. Acesta ar fi primit azil politic.

„Nu am nimic să vă spun despre deplasările președintelui Assad”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a mai adăugat faptul că „nu există nicio întâlnire planificată între Putin şi Assad” pe agenda oficială a preşedintelui rus. Jurnaliștii au insistat și au întrebat dacă Vladimir Putin a luat personal decizia de a-i acorda refugiu lui Bashar al-Assad.

„Astfel de decizii nu pot fi luate fără șeful statului. Nu mai am nimic să vă spun”, a fost răspunsul lui Peskov, conform antena3.