Marți va avea loc o întâlnire între liderii Rusiei, Turciei și Iranului. Aceasta se va desfășura la Teheran. Vladimir Putin iese pentru a doua oară din țară de la începutul războiului și se întâlnește cu un șef al unui stat membru NATO.
Pe lângă această întâlnire trilaterală, liderii Rusiei și Turcii vor avea o întâlnire separată, potrivit purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
Rusia,Turcia și Iran sunt unii dintre cei mai importanți acționari în războiul care se desfășoară de o bună perioadă în Siria. Potrivit France Presse, Moscova și Teheranul sunt susținători înfocați ai regimului Bashar al-Assad. Ankara se află de cealaltă parte a baricadei și sprijină rebelii.
Conform Antena 3, Iranul neagă orice fel de implicare în războiul declanșat în Ucraina. De asemenea, oficialii susțin că venirea liderul de la Kremlin în capitala statului nu are în vedere negocierea în ceea ce privește livrarea de drone militare. Vizita este realizată doar din punct de vedere economic.
„Informațiile noastre arată că o delegație oficială rusă a beneficiat recent de o prezentare a unor UAV (aparate de zbor fără pilot, n.r.) iraniene capabile de atac. Din câte știm noi, este pentru prima dată când o delegație rusă a vizitat acest aerodrom (din centrul Iranului n.r.) pentru o astfel de prezentare”, a transmis Jake Sullivan, consilier american pentru securitate națională.
Erdogan își schimbă deciziile
Turcia a uimit întreaga lume când, în cadrul summitului de la Madrid a renunțat la blocada impusă Finlandei și Suediei de a intra în Alianță.
Totuși, cam cât durează până liderul turc se răzgândește? Acesta a amenințat din nou că va bloca aderarea statelor scandinave la NATO, dacă acestea nu respectă condițiile impuse de Turcia, conform AFP și Reuters.
„Am adoptat o atitudine extrem de clară în favoarea continuării extinderii NATO (…) Vreau să amintesc încă o dată că vom îngheţa procesul dacă aceste ţări nu iau măsurile necesare pentru a ne îndeplini condiţiile”, a transmis Erdogan la finalul unei reuniuni de guvern.
„Constatăm în special că Suedia nu are o imagine buna pe acest subiect”, a continuat acesta.
Aceste declarații vin în urma blocării inițiale a celor două state care vor trebui să se „achite de partea care le revine în lupta împotriva terorismului”, având în vedere organizațiile kurde din nordul Siriei.
De asemenea, în statul lui Erdogan au fost găzduite mai multe negocieri de pace la nivel de miniștri ai celor două state aflate în război.