Infofinanciar > Lumea la zi > Putin, trădat și de aliați! Turcia oprește zborurile către Rusia
Lumea la zi

Putin, trădat și de aliați! Turcia oprește zborurile către Rusia

Putin, trădat și de aliați! Turcia oprește zborurile către Rusia
Sursa foto: G4Media.ro

Turkish Airlines a decis prelungirea perioadei de anulare a zborurilor către Rusia. Măsura companiei aviatice a fost luată luni şi vizează zborurile spre mai mult oraşe din Rusia, alături de  oraşul Minsk din Belarus. De asemenea, Turkish Airlines nu va opera nici în câteva zone din Ucraina. Compania a anunţat că decizia va fi în vigoare până pe 31 decembrie.

„Zborurile noastre de la și către Minsk (Belarus) au fost anulate până la 31 decembrie 2022 (inclusiv), de la și către Soci (Rusia), au fost anulate până la 31 decembrie 2022 (inclusiv), iar de la/către Rostov (Rusia) au fost anulate până la decembrie 2022 (inclusiv) și de la/către Ekaterinburg (Rusia) au fost anulate până la 31 decembrie 2022 (inclusiv)”, a scris compania aeriană în cea mai recentă actualizare a rutelor sale.

Rusia, izolată de companiile aeriene

În cazul Rusiei, suspendarea se aplică zborurilor către Ekaterinburg, Krasnodar, Rostov-pe-Don şi Soci, informează Tass.

„Pasagerii ale căror zboruri sunt anulate pot beneficia de drepturile specificate în pagina de întreruperi de zbor și pot efectua tranzacțiile prin intermediul centrului nostru de apeluri, birourilor de vânzări, aplicațiilor mobile și site-ului web”, a conchis Turkish Airways”, se arată în comunicat.

Compania aeriană a explicat, de asemenea, că pasagerii care au cumpărat bilete de avion către aceste destinații până la 24 februarie 2022 sau înainte de această dată vor beneficia de drepturi suplimentare de modificare sau de rambursare. Aceste drepturi includ opțiunea de a schimba gratuit rezervările de zbor sau rutele la aceeași clasă de cabină a aeronavei sau posibilitatea de a solicita o rambursare pentru biletele neutilizate sau parțial utilizate.

Între timp, pasagerilor li se permite, de asemenea, să prelungească perioada de valabilitate a biletului până la 21 octombrie 2022, fără nicio taxă suplimentară.

„Aceste reguli se aplică doar pentru zborurile operate de Turkish Airlines și AnadoluJet. […] Modificările și rambursările de bilete se pot face prin intermediul site-ului Turkish Airlines, al aplicațiilor mobile, al birourilor de vânzări, al call center-ului și al agențiilor de la care a fost achiziționat biletul”.

Aceasta nu este prima dată când compania aeriană decide să prelungească anularea zborurilor.  În iulie, compania a anunțat că nu va opera zboruri către Belarus sau Rusia până la 30 septembrie 2022, făcând referire la războiul în curs de desfășurare din Ucraina.

Turcia nu recunoaște anexarea teritoriilor ucrainene la Rusia

Ministerul de Externe al Turciei a declarat ieri într-un comunicat că respinge anexarea de către Rusia a celor patru regiuni din Ucraina, adăugând că această decizie reprezintă o „încălcare gravă” a dreptului internațional.

Președintele rus, Vladimir Putin a proclamat vineri anexarea regiunilor din estul și sudul Ucrainei, în cadrul discursului său. Guvernele occidentale și Kievul au declarat că voturile au încălcat dreptul internațional și nu au recunoscut decizia Rusiei de anexare.

Ca urmare a mobilizării anunțate de Vladimir Putin, peste 200,000 de persoane au părăsit Rusia pentru a fugi din calea războiului. Aceștia s-au refugiat în țările vecine, precum Kazahstan sau Mongolia, pe când alții au încercat să ajungă în Turcia sau în Occident.