Autoritățile ruse ar putea închide granițele pentru bărbații eligibili pentru înrolarea militară chiar în această săptămână. Anunțul mobilizării rezerviștilor a declanșat un val de panică, bărbații ruși încercând să părăsească țara cu orice preț.
Miercurea aceasta, 28 septembrie, este cea mai probabilă dată la care bărbații ruși eligibili pentru mobilizare vor fi trecuți pe o listă de oprire, potrivit publicațiilor independente Meduza și Khodorkovsky Live.
Publicația independentă Meduza a anunțat astăzi că se vor întocmi liste cu bărbații eligibili pentru înrolarea obligatorie, care vor fi transmise către toate punctele de frontieră, pentru ca aceștia să nu poată părăsi țara.
Data de 27 septembrie este ultima zi în care se votează pentru anexarea regiunilor separatiste din sudul și estul Ucrainei, controlate de Rusia. În cazul în care Moscova va recunoaște oficial regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Kherson și Zaporojia ca făcând parte din Rusia, ar însemna că din acel moment, Kremlinul va considera atacurile ucrainene din aceste regiuni ca fiind incursiuni pe propriul teritoriu.
Situație critică în Rusia
Guvernele occidentale au promis sancțiuni ca răspuns la referendumurile susținute de Rusia, pe care le consideră drept o „farsă”.
Potrivit unei surse anonime de la Kremlin, autoritățile ruse ar putea introduce așa-numitele „vize de ieșire” pentru bărbații ruși eligibili, birourile de înrolare fiind autorizate să acorde sau să refuze permisiunea de a părăsi țara. Khodorkovsky Live, citând de asemenea o sursă anonimă, a relatat că autoritățile ar putea promova o legislație care să precizeze tipurile de rezerve cărora li se interzice să părăsească Rusia, arată The Moscow Times.
Site-ul de știri Mozhem Obyasnit a relatat că un ofițer pensionat al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a declarat că interdicția de călătorie ar putea fi impusă încă de luni. O altă publicație independentă, Vyorstka, a raportat că Putin va lua decizia finală privind interdicția de călătorie și posibila lege marțială înainte de a se adresa celor două camere ale parlamentului pe 30 septembrie.
Dacă va fi promulgată, închiderea frontierelor Rusiei ar marca prima dată când Moscova a restricționat emigrarea de când a fost eliminat sistemul strict de vize de ieșire din Uniunea Sovietică.
Exodul bărbaților ruși
Kremlinul caută să acționeze rapid pentru a împiedica bărbații să părăsească Rusia după ce un număr „alarmant” de persoane au părăsit țara. Senatorul rus Serghei Tsekov a lansat luni un apel pentru a interzice tuturor rușilor eligibili pentru înrolarea militară să părăsească țara.
FSB a înregistrat 261.000 de bărbați care au plecat în cele patru zile de când Putin a anunțat moblilizarea, potrivit publicației independente Novaya Gazeta Europe.
Mass-media din Kazahstan, a cărui graniță comună cu Rusia este cea mai lungă din lume, a relatat duminică că polițiștii de frontieră ruși au început deja să refuze bărbații care încearcă să treacă în Kazahstan.
Săptămâna trecută, președintele rus a anunțat mobilizarea a 300,000 de persoane pentru a lupta pe frontul din Ucraina. Decizia a venit ca urmare a situației tensionate dintre cele două țări, armata rusă a început să piardă teren în urma contraofesnivei ucrainene. Putin a declarat anterior că vor fi vizați pentru mobilizare doar bărbații până în 35 de ani, cu pregătire militară anterioară și că, categorii precum studenții vor fi scutite de înrolarea obligatorie. Decizia lui Putin a provocat un val de panică în rândul populației ruse, mulți bărbați au părăsit țara pentru a nu fi trimiși pe front.