Infofinanciar > Info > Mai puțini beneficiari de indemnizație socială. Numărul pensionarilor care primeau banii a scăzut în octombrie
Info

Mai puțini beneficiari de indemnizație socială. Numărul pensionarilor care primeau banii a scăzut în octombrie

indemnizație socială pensionari (sursă foto: capital.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

În octombrie 2024, numărul total al celor care beneficiază de indemnizație socială pentru pensionari a fost mai mic ca cel din luna precedentă.

Astfel, este vorba despre 925.865 de persoane, o cifră mai mică cu 2.322 decât în luna septembrie. Informațiile sunt oferite prin intermediul datelor centralizate de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În acest context, dintre aceștia, pensionarii din sistemul public reprezentau 932.693. În cazul seniorilor din fostul sistem de pensii al agricultorilor, numărul acestora era de 93.172.
Pentru pensionarii din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei de la bugetul de stat a fost de 527 de lei.

Astfel, au fost înregistrate valori mai mari în funcție de județe. În Maramureş suma era de 611 lei, Cluj de 594 lei, Bistriţa-Năsăud de 591 lei și Hunedoara de 598 lei.

Cei mai mulţi beneficiari locuiau în Bucureşti, respectiv 38.782. Următorii au fost cei din judeţele Suceava, 34.808 pensionari, Iaşi 30.799 și Dolj 29.771, conform stiripesurse.