Programul Rabla Local a fost amânat pentru prima parte a anului viitor, potrivit declarațiilor de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Înscrierile au avut loc din luna septembrie, iar programul ar fi trebuit să se desfășoare în octombrie, până să sufere mai multe modificări.
Rabla Local este un program separat de clasicul Rabla pentru vehicule, prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, iar prima ediție a fost amânată pentru începutul anului viitor. Anunțul a fost făcut miercuri de către AFM.
Potrivit ghidului de finanțare a programului, ce se regăsește în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022, cei care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 de lei. La casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare. Scopul acestuia este înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, electrice sau hibride, potrivit RomâniaTV.
AFM lucrează la simplificarea procedurilor
Conform comunicatului AFM, scopul acestei întârzieri este „simplificarea procedurilor de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate.
În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada şi modalitatea de depunere a cererilor de finanţare, însoţite de documentaţia aferentă, se vor stabili prin dispoziţia preşedintelui AFM”, potrivit unui comunicat de presă citat de Digi24.
AFM recomandă celor care sunt interesați să se înscrie în acest program să verifice dacă primăria pe raza căreia își au domiciliul participă în Rabla Local, să caseze și să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localității pe raza căreia își au domiciliul participă în program.
„Persoanele fizice interesate trebuie să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere”, a precizat, în acest context, Laurențiu-Adrian Neculaescu, preşedintele AFM.
Condițiile necesare participării
-să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
-să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
-să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și cel local;
-să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
-să nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului.
Acest program este destinat numai persoanelor fizice, și nu companiilor, așa cum este în cazul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus. De asemenea, mașinile trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a fi eligibile casării, și anume:
-să fie înregistrată în evidențele primăriei la care se face solicitarea;
-să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
-să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;
-conține componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).